Categories: Actualitate

PERCHEZIȚII DOMICILIARE ÎNTR-UN DOSAR PRIVIND FABRICAREA DE APARATE DE CAFEA PURTÂND ÎNSEMNELE UNEI MĂRCI CONSACRATE

În 30 iunie 2026, polițiștii din cadrul Direcției de Investigare a Criminalității Economice – I.G.P.R., sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București, pun în aplicare 15 de mandate de percheziție domiciliară și 6 mandate de aducere în județele Hunedoara, Gorj, Timiș și Bihor, la domiciliile unor persoane și la sediile sociale ale societăților controlate de acestea într-o cauză care vizează comiterea infracțiunilor de contrafacerea unei mărci și punerea în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare, reproducere neautorizată pe sisteme de calcul a programelor pentru calculator în oricare dintre următoarele modalități: instalare, stocare, rulare sau executare, afişare ori transmitere în reţea internă și introducere pe teritoriul României de aparate, instalații, echipamente, utilaje, substanțe şi produse folosite şi uzate, considerate deșeuri în sensul prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1.013/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului din 14 iunie 2006 privind transferurile de deşeuri, cu modificările ulterioare, şi cărora nu le-a încetat statutul de deşeu, conform prevederilor O.U.G. nr. 92/2021 privind regimul deșeurilor.

În fapt, s-a reținut că, în perioada 2025-2026, persoanele cercetate ar fi fabricat, fără drept, aparate de cafea purtând însemnele unei mărci consacrate pe piață, pe care le-ar fi comercializat ulterior pe site-uri proprii, ca fiind produse noi, oferind în acest sens garanție și mentenanță.

În procesul de fabricație al aparatelor de cafea ar fi fost utilizate componente însușite, în mod ilegal, din fabrica deținătorului dreptului de marcă, situată pe teritoriul României, precum și componente provenite din deșeuri electronice achiziționate din alt stat membru al Uniunii Europene.

În vederea punerii în funcțiune a aparatelor, pe acestea, ar fi fost instalate, fără drept, softurile ce ar fi aparținut titularului mărcii.

Aparatele de cafea contrafăcute ar fi fost comercializate la prețuri vădit inferioare față de produsele originale oferite de distribuitorii autorizați, iar prin activitatea infracțională s-ar fi creat un prejudiciu titularului dreptului de marcă de aproximativ 1.300.000 de lei.

Echipele participante la operaţiune sunt constituite din polițiști judiciariști din cadrul I.G.P.R. – Direcţia de Investigare a Criminalității Economice, inspectoratelor de poliție județene Hunedoara, Gorj, Timiș, Bihor și echipe de intervenție din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Timișoara.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție, se arată într-un comunicat al Poliției Române.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Mare e grădina politicii din zona lămpașelor și mulți îi mai sar gardul, mai ales…

6 ore ago

Bulina albă

Tiberiu Pasconi, primarul comunei Totești Pentru că a fost reales președinte al Ligii Aleșilor Locali…

6 ore ago

Bulina neagră

Alina B., din Vulcan Pentru că a fost trimisă în judecată pentru comiterea infracțiunii de…

6 ore ago

LOVITURĂ PE PIAȚA NEAGRĂ: Peste 4,4 milioane de țigări de contrabandă, confiscate în urma unui flagrant în Cugir! Trei suspecți, reținuți de DIICOT

Captură record realizată de polițiști și procurorii DIICOT. Trei persoane au fost reținute după ce…

6 ore ago

Teroare într-un bloc din Vulcan: O septuagenară își mânjește vecinii cu fecale și îi amenință cu briceagul. Judecătoria a respins ordinul de protecție

Locatarii unui bloc din municipiul Vulcan traversează un adevărat coșmar din cauza comportamentului extrem al…

6 ore ago