În seara zilei de 29 iunie 2026, în jurul orei 21:31, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Hațeg au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat de 58 de ani ar fi fost ținut împotriva voinței sale în locuință și amenințat cu un obiect tăietor-înțepător de către fiul său, în vârstă de 23 de ani.
Având în vedere gravitatea situației și riscul iminent pentru integritatea victimei, polițiștii au intervenit de îndată, fiind mobilizate efective din cadrul Poliției Orașului Hațeg. Totodată, pentru gestionarea în condiții de maximă siguranță a intervenției, la fața locului au fost solicitate o grupă din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale și negociatorul I.P.J. Hunedoara, care au acționat în sprijinul echipei operative.
În urma activităților desfășurate și a măsurilor adoptate, polițiștii au reușit interceptarea și imobilizarea persoanei bănuite, fără ca victima sau alte persoane să fie rănite.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, cercetările fiind continuate de polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Orașului Hațeg. Precizăm faptul că nu au existat sesizări anterioare cu privire la posibile stări conflictuale sau fapte de agresiune între cei doi.
În urma administrării probatoriului, față de tânărul de 23 de ani a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, acesta urmând să fie prezentat procurorului de caz, în vederea dispunerii măsurilor legale.
Intervenția demonstrează importanța reacției rapide și a cooperării dintre structurile operative ale Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara, obiectivul principal al tuturor acțiunilor fiind protejarea vieții și integrității persoanelor implicate și soluționarea în siguranță a situațiilor cu grad ridicat de risc.
Inspectoratul de Poliție Județean Hunedoara recomandă cetățenilor să nu ignore situațiile în care viața, integritatea corporală sau libertatea unei persoane par a fi puse în pericol. În cazul în care sunt martorii unor astfel de fapte sau dețin informații despre producerea acestora, este esențial să sesizeze de îndată autoritățile prin apel la 112 sau la cea mai apropiată unitate de poliție.
Modulul terestru de intervenție al României, format din 69 de persoane și 15 mijloace tehnice…
O situație extrem de periculoasă pe autostrada A1 a fost sesizată ieri, în zona localității…
Astăzi am inaugurat un obiectiv important pentru comunitatea noastră: o creșă modernă, construită la standarde…
Claudia Mariana David, decanul Baroului Hunedoara din anul 2024, a murit în noaptea de joi…
Povestesc gurile rele că un personaj din zona noastră a pățit exact ce a făcut…
Florin Maxim, antrenor Corvinul Hunedoara Pentru că formația pe care o coordonează s-a calificat în…