Ieri, procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Constanţa au efectuat 52 de percheziţii domiciliare în mai multe judeţe, printre care şi Hunedoara. Acţiunea a vizat destructurarea unei grupări infracţionale specializată în contrabandă cu ţigări şi plasare de valută falsă.
La noi în judeţ au avut loc patru percheziţii domiciliare pe raza localităţilor Deva şi Călan. Potrivit purtătorului de cuvânt al DIICOT, în urma controalelor domiciliare din judeţul Hunedoara, a fost ridicată o persoană de sex feminin care a fost dusă la audieri la DIICOT – ST Constanţa. Aceasta este suspectă de contrabandă cu ţigări, iar în urma audierilor procurorii vor stabili ce calitate va avea în dosar, de martor sau inculpat.
Potrivit comunicatului transmis de DIICOT, membrii grupării, începând cu anul 2014, au introdus din Serbia pe teritoriul României diferite cantităţi de ţigări pe care le-au distribuit pentru a fi comercializate în mai multe judeţe, cu preponderenţă în sud-vestul ţării. De asemenea, există suspiciunea că o parte din membrii grupării, începând cu anul 2014 şi până în prezent, au introdus în România sume importante de bani, aproximativ 20.000 de dolari, constituite din bancnote de 100 de dolari falsificate. Bancnotele falsificate au fost puse în circulaţie pe teritoriul României, în mai multe judeţe.
Magdalena Șerban Celebrele plăcinte pădurenești, coapte după rețete vechi moștenite din bătrâni, vă așteaptă și…
Fundația pentru Dezvoltare Bazată pe Cunoaștere – FDBC anunță desemnarea lui Alin Tomuș în calitate…
S-a cam dus lumea de râpă! Prostul satului a ajuns model de urmat, iar ChatGPT-ul…
Radu Rareș, elev al Colegiului Național „Mihai Eminescu” din Petroșani Pentru că, alături de un…
Ion B., din Petroșani Pentru că și-a bătut soția, iar procurorii au fost nevoiți să…
Magdalena Șerban Seceta severă din România determină operatorii regionali de apă să impună restricții sau…