Categories: ActualitateFlash

Pentru a treia oară, declarat „Poliţistul anului”

Natalia Bumbac

Cu ocazia celebrării a 196 de ani de la înfiinţarea Poliţiei Române, între 22 şi 25 martie, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Hunedoara a organizat mai multe manifestări în municipiile Deva şi Brad. Momentul aniversar a cuprins şi avansarea, la gradul profesional următor, la termen sau înainte de termen, a 74 de ofiţeri şi agenţi de poliţie şi a culminat cu desemnarea celui mai bun colectiv de poliţişti, a celei mai bune subunităţi de poliţie şi, desigur, cu acordarea titlului de „Poliţistul anului 2017”.

De 17 ani recuperează bunuri de patrimoniu
Comisarul şef Nicolae Popa (foto), de la Serviciul de Investigaţii Criminale al IPJ Hunedoara, a fost cel care a primit distincţia de „Poliţistul anului 2017”. Este pentru a treia oară când i se conferă acest titlu, după cele acordate în 2006 şi 2008. Nu greşim dacă spunem că, datorită comisarului şef Nicolae Popa, Patrimoniul Cultural Naţional este mai bogat. Începând cu anul 2001 a participat la toate acţiunile de combatere a infracţiunilor privind bunurile de patrimoniu cultural naţional. De la dosarele în care au fost anchetate furturile şi traficarea pe piaţa neagră de antichităţi a brăţărilor dacice, a tezaurelor monetare şi a altor artefacte, până la furturile de icoane şi tablouri, în toate a fost implicat. „Nu pot spune că meritul este doar al meu. Pentru că am avut în spate o echipă de la Structura de Investigaţii Criminale şi am avut onoarea să lucrez cu nişte oameni deosebiţi în toată activitatea mea. Avem o colaborare bună cu colegii din ţară. Dar, mai presus de toate, a fost colaborarea cu autorităţile străine, într-o cooperare internaţională pentru recuperarea bunurilor de patrimoniu, repatrierea lor, dar şi identificarea autorilor care au săvârşit infracţiuni în judeţ, în ţară şi în afara ei”, a declarat poliţistul.
Absolvent al Academiei de Poliţie “Alexandru Ioan Cuza”, din Bucureşti, comisarul şef de de poliţie este încadrat în MAI din anul 1999, iar din anul 2001 activează în cadrul Serviciului Investigaţii Criminale Hunedoara, unde coordonează activităţile pe linia protejării patrimoniului.

Alţi doi poliţişti remarcabili – premiaţi
Poliţia municipiului Brad a fost desemnată cea mai bună subunitate de poliţie, în timp ce Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice a fost desemnat „colectivul anului”. De asemenea, au fost felicitaţi public doi agenţi de poliţie care s-au remarcat prin activităţi profesionale de excepţie şi spirit civic. Este vorba despre agentul şef principal de poliţie Roman Murar, din cadrul Serviciului Arme, Explozivi, Substanţe Periculoase, implicat în acţiuni de combatere a braconajului cinegetic, fiind chiar rănit de un braconier în cursul unei astfel de misiuni. O altă diplomă de excelenţă a fost acordată agentului şef de poliţie Darie Tudor, de la Postul de Poliţie Dobra, care a salvat de la moarte sigură, doi copii aflaţi singuri într-o casă în flăcări.
Festivitatea de premiere a avut loc la Inspectoratul Şcolar Judeţean (IŞJ) Hunedoara, în prezenţa unor şefi de instituţii judeţene. De ziua lor, şeful IPJ Hunedoara, comisarul şef Ovidiu Bîrlea, a dat asigurări în discursul său că poliţiştii hunedoreni vor apăra interesele legitime ale cetăţenilor cu curaj şi onestitate.
Manifestările dedicate Zilei Poliţiei Române de la Deva şi Brad au presupus o familiarizare a cetăţenilor cu activităţile poliţiştilor. Cei mai interesaţi s-au arătat a fi elevii, de toate vârstele, care au avut posibilitatea să afle cum arată un laborator criminalistic, sau ce echipamente şi arme folosesc mascaţii. Evenimentul s-a încheiat ieri, 25 martie, prin oficierea, la Monumentul Poliţistului Român (aflat în incinta IPJ Hunedoara), a unei slujbe religioase de pomenire în memoria tuturor poliţiştilor români căzuţi la datorie, pentru apărarea legii.
De Ziua Poliţiei Române se marchează momentul când domnitorul muntean Grigore Dimitrie Ghica înmâna marelui agă Mihăiţă Filipescu primul steag al instituţiei, ce purta pe atunci denumirea de Agie, moment istoric considerat ziua de naştere a Poliţiei ca instituţie modernă, aflată în slujba legii.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Scena politică româ­neas­că fierbe în culise, mai ales după insta­bi­li­ta­tea guvernamentală re­cen­tă, iar zvonurile despre…

12 ore ago

Bulina albă

Prof. univ. dr. ing. Radu Sorin Mihai, rectorul Universității din Petroșani Pentru că universitatea pe…

12 ore ago

Bulina neagră

V.G., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de agresiune…

12 ore ago

INSEMEX, prezent la evenimentul european „Clean Energy, Restored Lands: The Path Forward for Coal Regions”, ce a avut loc în Germania

Magdalena Șerban Recent, o delegație a Institutului Na­țional de Cercetare-Dezvoltare pen­tru Securitate Minieră și Pro­tec­ție…

12 ore ago

Lecția de la Deva: Investiție de 2,5 milioane de lei, finalizată în timp record pentru siguranța pacienților de la Spitalul județean

Magdalena Șerban Spitalul Județean de Urgență Deva a implementat o investiție de 2,5 milioane de…

13 ore ago

Drumul spre Stațiunea Râușor prinde contur: Investiție de 6,8 milioane de lei pentru modernizarea DJ 686

Accesul rutier către stațiunea montană Râușor va fi modernizat complet în următorii doi ani. Președintele…

13 ore ago