Pentru a depăși criza, bugetul UE pentru 2024 trebuie să fie unul îndestulător

Bugetul Uniunii Europene pentru anul 2024 trebuie să fie unul îndestulător, care să ne ajute să depășim criza pe care o traversăm, susține depu­tatul european Iuliu Winkler (UDMR, PPE).
„Negocierea bugetului anual este întotdeauna un exercițiu de maximă importanță fie că vorbim despre bugetul național sau despre bugetul UE. În instituțiile europene ne aflăm în plin proces de negociere a buge­tului UE pe 2024. Există o contradicție clară între poziția Parlamentului European, care dorește o finanțare mai mare în 2024 și propune creșteri de fonduri pe anumite capitole, și poziția statelor mem­bre din Consiliul European, care doresc reducerea acestuia. Argumentul în favoarea reducerii este acela că în perioadă de criză toată lumea trebuie să facă economii și asta trebuie să fie valabil și pentru UE. Este un argument fals tocmai din cauza perioadei de criză în care ne aflăm. UE trebuie să facă față unor sarcini sporite, iar acesta necesită bani mai mulți”, a declarat europarlamentarul UDMR.
Potrivit lui Winkler, cetățenii au așteptări clare și justificate în privința Uniunii, iar pentru a le satisface, UE are nevoie de un buget corespunzător.
”Grupul PPE din Parlamentul European a lucrat pe cele 1200 de amendamente depuse la proiectul de buget pentru 2024. Am obținut rezultate bune în două direcții importante. În primul rând, politicile de bază ale UE, Politica de Coeziune și Politica Agricolă Comună, sunt bine finanțate. În al doilea rând, sunt finanțate nevoile speciale, mai multe burse Erasmus, mai mult sprijin pentru tinerii fermieri, mai multe finan­țări pentru IMM-uri și mai mult ajutor pentru Ucraina și Republica Moldova, state afectate de război. S-a dovedit în decursul anilor că orice euro din bugetul UE cheltuit în statele membre are un im­portant efect de multiplicare. Tocmai de aceea, un buget îndestulător pentru 2024 ne va ajuta să depășim criza și să susținem cetățenii și economia”, a precizat Iuliu Winkler.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii prin târg că un perso­naj din zonă tot se bate cu pumnul în…

10 ore ago

Bulina neagră

Sorin R., din municipiul Deva Pentru că a fost reținut din cauză că a încălcat…

10 ore ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că „Anul Iancu de Hunedoara. Erou. Voievod. Legendă” se…

10 ore ago

La Deva, ca peste tot. Un loc de parcare pentru 5 mașini

Aveți o sesizare? Parchează cineva în fața casei dumneavoastră? Nu aveți rampă pentru persoanele cu…

10 ore ago

În acest an se va circula pe autostradă dinspre Sălaj până la Sibiu sau până la Deva

Ministrul interimar al Transporturilor, Radu Miruţă, a afirmat, în cadrul unei conferinţe de presă premergătoare…

10 ore ago

Bărbat reținut pentru încălcarea ordinului de protecție și amenințare, la Hunedoara

Poliția Municipiului Hunedoara a fost sesizată, la data de 11 august a.c., cu privire la…

10 ore ago