Categories: Actualitate

Pensionarul care a agresat sexual mai multe minore nu răspunde penal

Bătrânul de 74 de ani, din Deva, a fost internat la un spital cu regim spe­cial iar expertizele legiștilor au evi­den­țiat faptul că nu avea discernământ la momentul agresării victimelor.
Petru F. a agresat sexual mai multe femei pe străzile din Deva, printre ele fiind și două copile de 12 ani. Bărbatul viza persoane de sex feminin, pe care le pipăia în zonele intime, în total fiind înregistrate de autorități cinci plângeri penale cu privire la acest gen de fapte. ”Părțile vătămate care au sesizat Poliţia Municipiului Deva cu privire la agre­siunile sexuale la care au fost supuse sunt femei cu vârste cuprinse între 22 şi 64 de ani, dar şi două minore în vârstă de 12 ani”, informa IPJ Hunedoara.

Dosare clasate
O comisie de medici din cadrul In­sti­tutului de Medicină Legală ”Mina Mi­novici” a evaluat starea psihică a in­culpatului, iar rezultatele investigaţiilor medicale au arătat că la data comiterii faptelor de care a fost acuzat dis­cer­nă­mântul lui era abolit. Având în vedere con­cluziile medicale procurorii n-au pu­tut face altceva decât să claseze do­sarul. Aceștia au sesizat judecătorul de cameră preliminară cu propunerea de luare a măsurii internării medicale pro­vizorii, însă instanța a constatat că este necesar ca în cazul soluţiei de clasare – cum este cazul în speţa de faţă –la mo­mentul sesizării să fi expirat termenul pentru formularea plângerii împotriva ordonanţei de clasare. Condiția n-a fost neîndeplinită a apreciat judecătorul, ast­fel că solicitarea procurorilor a fost respinsă de Judecătoria Deva. Pro­cu­rorii s-au adresat și Tribunalului Hunedoara formulând o contestație prin care să fie infirmată soluția Judecătoriei Deva, însă acțiunea a fost respinsă nefondată pe aceleași considerente. (M.Gânju).

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Cel mai mare și mai tare, venit direct din școala ajutătoare! Um­blă vorba prin ca­pitala…

17 ore ago

Bulina neagră

Z. Claudiu din municipiul Lupeni Pentru că a fost trimis în judecată pentru ultraj.  

17 ore ago

Bulina albă

Daria Graur, sportivă din Aninoasa Pentru că s-a calificat la Jocurile Olimpice pentru Tineret din…

17 ore ago

Stop Construcțiilor! Noul Cod al Urbanismului blochează șantierele din țară. Arhitectul Dumitru Armășescu: Până nu se face o corectură, nu se mai poate construi nimic

Intrarea în vigoare a noului Cod al a­me­najării teritoriului, urbanismului și cons­truc­țiilor (Legea nr. 169/2026)…

17 ore ago

Prima condamnare pentru fraudă la vot din județul Hunedoara. Ce pedeapsă a primit o pensionară din Hațeg

O pensionară în vârstă de 70 de ani din orașul Hațeg a devenit pri­ma persoană…

17 ore ago

Eleve de clasa a V-a din Orăștie, anchetate după ce au transmis live pe TikTok în timpul orelor de curs

Mai multe eleve de clasa a V-a de la Școala Gimnazială „Dr. Aurel Vlad” din…

17 ore ago