Categories: Actualitate

Pensionarii hunedoreni îşi unesc forţele

De acum, pensionarii hunedoreni au o nouă organizaţie care să îi reprezinte. Ei s-au întâlnit ieri la Deva, pentru a forma Consiliul Judeţean al Persoanelor Vârstnice din judeţul Hunedoara. Această organizaţie   include o plajă foarte largă de pensionari, de la mineri sau siderurgişti, până la militari şi multe alte categorii. Preşedinte organizaţiei a fost ales colonelul în rezervă Dănilă Moldovan, iar vicepreşedinte este  Ioan Hortopan (foto stânga).
Unitate şi solidaritate
Reprezentanţii asociaţiilor de pensionari din judeţ consideră că odată cu înfiinţarea acestui consiliu, vor fi mai uniţi şi mai solidari,în felul acesta devenind şi mai puternici. Un sprijin important îl au din partea directotului executiv al Casei Judeţene de Pensii Hunedoara, Ilie Toma, care răspunde pozitiv tuturor acţiunilor şi solicitărilor.
„Casa Judeţeană de Pensii Hunedoara va fi în permanentă legătură cu această organizaţie, pentru a soluţiona în continuare, la timp şi favorabil, cererile persoanelor vârstnice. De asemenea, vom transmite mai departe propunerile unor noi proiecte legislative“, declară Ilie Toma (foto dreapta), directorul executiv al Casei Judeţene de Pensii Hunedoara.
„În Valea Jiului există peste 24.000 de pensionari, care au diverse probleme. Am primit sprijinul domnului director, problemele au fost soluţionate de fiecare dată, iar colaborarea cu el este foarte bună. Şi astăzi (n.r. – ieri), ne-a susţinut în acţiunea noastră“, afirmă Ioan Hortopan, preşedintele Asociaţiei Pensionarilor Mineri din Valea Jiului.
Obiectivele organizaţiei
Printre obiectivele noii organizaţii se numără stabilirea unor raporturi directe prin dialoguri cu cele mai importante instituţii judeţene care au activitate în domeniul persoanelor vârstnice, dar vor veni şi noi propuneri legislative. „Noi urmărim să obţinem o nouă lege a pensiilor, fără discriminări. De asemenea, am dori ca pe viitor, punctul de pensie să fie de cel puţin 45 la sută din salariul brut pe economie, iar minerii pensionari din Valea Jiului să primească facilităţile care li se cuvin“, spune Ion Hortopan. (A. Brandisz)

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • FELICIT PE DOMNUL PRESEDINTE DANILA Moldovan PE DOMNUL VICEPRESEDINTE Ioan HORTOPAN, Consiliul Judeţean al Persoanelor Vârstnice din judeţul Hunedoara.
    ARE MULTE PROBLEME de REZOLVAT PENTRU ingridiri medicale si paleativela domiciliu,
    socialale,pshihologice ,pastoratie sanitara,sectie de boli cronice la DEVA siPETROSANI,cluburi pentru cronici .PSIHOTERAPIE DE GRUP .CASE-ASEZAMINTE
    public privat cu fonduri europene.
    dr.Budau 0723854485

  • Si uite cum PSD reuseste sa-si faca o unitate de elita pentru alegeri.
    Apoi vad ei de unde vom plati prostiile electorale.

    Pai hotii astia au pensii mai mari decat salariile multor amarati.
    Si asta pentru ca s-au luptat la chefurile din perioada ceausista cu beutura.
    Cine a facut armata stie ce zic.

Recent Posts

Bărbat de 39 de ani din Uricani, condamnat la închisoare pentru încălcarea ordinului de protecție

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Uricani au pus în executare, în cursul zilei de 7…

17 ore ago

„Marea reformă” a lui Ilie Bolojan începe să se prăbușească în instanță

👨‍⚖️ Tribunalul Covasna a admis astăzi cererea formulată de Sindicatul Național ACOR și Asociația Comunelor…

17 ore ago

Peste 100 de polițiști și jandarmi mobilizați pentru găsirea unui minor de 11 ani, din Petrila, plecat voluntar de la domiciliu

În cursul nopții de 8 mai 2026, peste 100 de polițiști și jandarmi au fost…

17 ore ago

Tânăr de 18 ani implicat într-un accident rutier pe DN66A, în localitatea Câmpu lui Neag

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Uricani au intervenit în seara zilei de 7 mai 2026…

21 de ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Povestesc gurile rele pe la colțuri că o du­duie, cu halat alb, nu se sfiește…

2 zile ago