Pensionarii de invaliditate, luaţi la control

Ilie Toma, directorul executiv al Casei Judeţene de Pensii Hunedoara susţine că numărul pensiilor de invaliditate, înregistrate în prezent în judeţ, se ridică la 17.123, dintr-un total de 147.000 de pensii. Tot mai mulţi pensionari pe caz de boală sunt nevoiţi să bată drumul până la Timişoara sau la Bucureşti, după ce s-au făcut reclamaţii privind modul în care s-au acordat aceste pensii.
Potrivit lui Toma, în anul 2012, au fost făcute 16 reclamaţii vizavi de pensiile de invaliditate, în ianuarie 2013 au fost înregistrate două asemenea acte, iar luna aceasta, alte două.  „A existat o monitorizare de la Institutul Naţional de Expertiză Medicală la noi, în legătură cu pensiile de invaliditate. În anul trecut, 1.100 de dosare au fost trimise la Bucureşti, pentru reevaluare”, a declarat Ilie Toma, directorul executiv al Casei Judeţene de Pensii Hunedoara. Un număr de 182 de  pensionari pe caz de boală au făcut contestaţii, la Comisia Regională de Expertiză medicală din Timişoara. (S. Popa)

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Comunicat de presă

48 de minute ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Și-a făcut de lucru fără să aibă idee des­pre ce cuib de viespi deranjează. Bârfitori…

19 ore ago

Bulina albă

Dr. Gheorghe Firczak, preşedintele UCRR Pentru organizarea unui simpozion dedicat Revoluției Române din 1989, ce…

19 ore ago

Bulina neagră

Gabriel B., din Petroșani Pentru că este acuzat de comiterea infracțiunii de lovire și alte…

20 de ore ago

Protest spontan al minerilor de la exploatarea Lupeni

O parte dintre angajaţii Minei Lu­peni au protestat spontan în sub­te­ran, miercuri, timp de câteva…

20 de ore ago

Locuitorii din comuna Zam au acces la medicul de familie, după 6 ani fără servicii medicale primare

Începând cu data de 1 aprilie, locuitorii comunei Zam și ai localităților învecinate au din…

20 de ore ago