Şef nou la Direcţia de Evidenţã a Persoanelor

Consilierii judeţeni au aprobat, ieri, numirea Monicăi Rodica Gânscă în funcţia de director executiv al Direcţiei Publice Comunitare de Evidenţă a Persoanelor Hunedoara.
Aceasta a susţinut examenul pentru postul respectiv pe 14 ianuarie 2013, la Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, fiind declarată admisă. Ca atare, pentru că Direcţia se află în subordinea Consiliului Judeţean, aleşii au trebuit să aprobe ieri numirea ei pe funcţie. În perioada 01.07.2006-10.08.2012, Carmen Nicoriciu a fost cea care ocupat funcţia de director executiv al Direcţiei Publice Comunitare de Evidenţă a Persoanelor Hunedoara. Nicoriciu a cerut, în toamna anului trecut, să fie transferată de pe funcţia de director executiv, pe cea de inspector, grad profesional superior, la Serviciul stare civilă din cadrul Direcţiei. Astfel, de la 1 septembrie 2012, Monica Rodica Gânscă a exercitat cu caracter temporar funcţia publică de conducere de director executiv al Direcţiei Publice Comunitare de Evidenţă a Persoanelor Hunedoara. De ieri, ea ocupă cu drepturi depline acest post. (S. Popa)

MesagerulHunedorean

Recent Posts

ACȚIUNE INTEGRATĂ PENTRU PREVENIREA ȘI COMBATEREA MIGRAȚIEI ILEGALE, ÎN JUDEȚUL HUNEDOARA

Polițiștii Serviciului Județean de Poliție Transporturi Hunedoara au desfășurat, împreună cu structuri din cadrul IPJ…

o zi ago

ȘASE PERSOANE REȚINUTE ÎN URMA PERCHEZIȚIILOR DOMICILIARE PRIVIND FURTURILE DE CABLU DIN CUPRU

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Hunedoara au reținut șase persoane în urma perchezițiilor domiciliare efectuate…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Într-o localitate din zonă nu mai e nici o liniș­te, că s-a ales praful de…

2 zile ago

Bulina albă

Eduard Flavius Benea, primarul comunei Vorța Pentru că Vorța face parte dintr-un proiect național de…

2 zile ago

Bulina neagră

C.V., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost arestat, după ce a încălcat un ordin…

2 zile ago