Categories: Actualitate

Pensionară lăsată fără toate economiile

O femeie de 75 de ani din municipiul Brad a fost victima unor escroci, care au lăsat-o fără toate economiile din casă.
Femeia a fost sunată pe telefonul fix de un necunoscut care s-a recomandat drept avocat. Acesta i-a povestit că se află la sediul Poliţiei municipiului Deva împreună cu fiul ei, care a provocat un accident rutier. Ca să o sperie şi mai rău, presupusul avocat de la celălalt capăt al firului i-a spus bătrânei că fiul ei trebuie să plătească o sumă de bani persoanei rănite în urma accidentului, ca să scape de închisoare. „Avocatul“ a întrebat-o câţi bani are în locuinţă, a îndemnat-o să îi strângă şi să îl aştepte pe şoferul lui pentru a lua suma. Zis şi făcut, la jumătate de oră de la apelul telefonic, la uşa brădencei s-a prezentat un bărbat, care a intrat în casă şi a luat 18.000 lei pe care i-a strâns femeia. La câteva ore distanţă, fiul femeii a ajuns acasă şi atunci şi-a dat seama că a fost păcălită.
În urma sesizării depuse la poliţie, oamenii legii au deschis un dosar penal pentru înşelăciune şi fac cercetări pentru identificarea vinovaţilor şi recuperarea prejudiciului. (O. Mihnea)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Gurile rele din județul nostru vorbesc pe la colțuri despre o mare tranzacție de culise…

16 ore ago

Bulina albă

Natalia Intotero, deputat PSD de Hunedoara Pentru că a fost numită la conducerea Ministerului Mediului,…

16 ore ago

Bulina neagră

R.E., din municipiul Deva Pentru că pe numele său a fost emis un ordin de…

16 ore ago

Nu ratați ajutorul pentru încălzire! S-au deschis depunerile la Primăria Ghelari pentru sezonul rece și suplimentul de energie

Magdalena Șerban Locuitorii comunei Ghelari cu ve­nituri reduse pot depune cererile și de­clarațiile pe propria…

16 ore ago

Primăria Comunei Băița modernizează serviciile publice: investiție de peste 65.000 de euro într-o autoutilitară nouă, din bani europeni obținuți prin GAL Țara Zarandului

Magdalena Șerban Comuna Băița face un pas important spre modernizarea infrastructurii lo­cale și eficientizarea serviciilor…

16 ore ago

Protestul de la mina Vulcan s-a încheiat: minerii au ieșit la suprafață după negocieri în subteran

Tensiunile de la Mina Vulcan s-au stins în cursul nopții de miercuri spre joi, după…

16 ore ago