Oripilați, oamenii au sunat la 112 și au cerut ajutor polițiștilor TF, mai ales că în vagonul unde s-au petrecut scenele șocante erau și copii. Pensionarul de 66 de ani, din Uricani, condamnat în trecut la peste 3 ani de detenție, tot pentru fapte asemănătoare, a fost dat jos din trenul de călători de către polițiști și i s-a întocmit dosar penal pentru ultraj contra bunelor moravuri.
A mințit
Anchetatorii susțin că omul s-a așezat în capătul unui vagon și a început să se masturbeze în timp ce se uitau la videouri deocheate. În compartimentul comun se aflau circa 20–25 de pasageri, printre care mai multe fete. „La momentul identificării de către organele de poliție, inculpatul se afla într-un colț al vagonului, având prohabul și cureaua deschise, iar după ce a fost condus la sediul P.P.T.F. în timpul controlului corporal, la scoaterea telefonului din buzunar, pe ecran au apărut imagini video cu conținut pornografic, fapt consemnat în procesul-verbal de constatare”, se reține din dosar. Dezaxatul a susținut că doar căuta toaleta, deoarece urinase pe el din cauza unor probleme medicale, dar instanța l-a condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri. (M. Gânju)
Polițiștii din Petroșani au reținut un tânăr de 26 de ani, pentru 24 de ore,…
Spitalul Municipal Brad își extinde serviciile medicale destinate comunității locale și localităților învecinate prin cooptarea…
În acest articol îți explic cum funcționează bonusurile fără depunere la care rotirile gratuite se…
Primăria Municipiului Hunedoara continuă implementarea proiectului de reabilitare și modernizare a Parcului Central, o investiție…
Scena politică românească fierbe în culise, mai ales după instabilitatea guvernamentală recentă, iar zvonurile despre…
Prof. univ. dr. ing. Radu Sorin Mihai, rectorul Universității din Petroșani Pentru că universitatea pe…