Un recidivist dependent de etnobotanice și iubita lui, amatoare de droguri și ea, sunt acuzați că au tâlhărit mai multe persoane din municipiul Hunedoara, pentru a face rost de bani pentru droguri.
Bărbatul ieșise de câteva zile din pușcărie și și-a reluat activitatea infracțională în care a implicat-o și pe concubina sa. Pe una dintre victime, un pensionar din Hunedoara, cei doi l-au ademenit cu o partidă de amor. După ce a mers la pensionar acasă, femeia l-a furat.
I-a propus sex oral, dar l-au jefuit
Suspecta i-a spus recidivistului că știe un pensionar cu care a mai întreținut relații sexuale în schimbul unor sume de bani, așa că imediat și-au pus și acest plan în aplicare. „Inculpata a purtat timp de aproximativ două minute o convorbire telefonică cu persoana vătămată. În cadrul convorbirii inculpata i-a comunicat că are nevoie de suma de 50 de lei, fiind dispusă ca în schimbul acesteia să întrețină raporturi sexuale orale. Persoana vătămată a fost de acord și i-a transmis inculpatei să vină la locuință. Pe timp de noapte, în intervalul orar 23:30-23:40, în timp ce persoana vătămată se afla la garsoniera fostei sale soții a auzit o bătaie în ușă și crezând că a venit inculpata, s-a ridicat din pat și s-a dus să deschidă. În momentul în care a deschis ușa, în locuință au pătruns recidivistul și prietena lui. Cei doi au sustras portofelul persoanei vătămate, în care se aflau cardul de sănătate, mai multe cupoane de pensie, o iconiță și suma de aproximativ 200 de lei, precum și două telefoane mobile”, se mai arată în dosar. Cei doi tineri au fost trimiși în judecată de procurori pentru furt calificat în formă continuată, dosarul fiind la Judecătoria Hunedoara. (M.Gânju).
La fața locului s-au deplasat pompierii Detașamentului Deva, cu o autospecială de intervenție și…
Câtă nesimțire! Tupeul de neimaginat al unui purtător de lămpaş, obişnuit ani de zile cu…
Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroșani Pentru că a reușit să-și convingă colegii și conducerea…
Ianoș V., din Vulcan Pentru că a fost arestat preventiv pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie…
Un sistem de stocare a energiei electrice în baterii va fi construit de o firmă…
Un bărbat de 53 de ani, din oraşul Lupeni, a murit în urma unei explozii…