Categories: ActualitateFlash

Pelerinaj în memoria lui Francisc David

Sute de persoane sunt aşteptate sâmbătă, 8 noiembrie, la un pelerinaj organizat pentru a comemora trecerea în nefiinţă a episcopului martir David Ferenc. Biserica Unitariană din Transilvania organizează pelerinajul la Cetatea Deva, în memoria fondatorului acestui cult religios.
Francisc David s-a născut la Cluj în jurul anului 1520, tatăl său fiind un meşter sas, mama lui o unguroaică din Cluj. După terminarea studiilor la Wittenberg în anul 1551, a fost mai întâi rectorul gimnaziului catolic din Bistriţa. După convertirea sa la credinţa lutherană, a activat în 1554 ca pastor evanghelic la Petriş. Un an mai târziu s-a mutat la Cluj ca rector evanghelic şi a devenit superintendentul lutheranilor din oraş. În 1564, după separarea definitivă a calvinilor maghiari de evanghelicii lutherani (saşi), a fost ales episcop calvinist al bisericilor maghiare din Transilvania. În ianuarie 1568, în Dieta Transilvaniei de la Turda, David Francisc, care între timp întemeiase Biserica Unitariană, a prezentat şi a obţinut, pentru prima dată în lume, recunoaşterea religiei unitariene şi libertatea religioasă în Transilvania.
Pentru că a respins natura divină a lui Iisus Cristos şi a negat unele părţi din Noul Testament, David a pierdut orice sprijin din partea protectorilor săi, find condamnat şi judecat pentru erezie. A fost închis în Cetatea Deva, unde a şi murit în 15 noiembrie 1579. La intrarea în celula în care se presupune că a fost închis, există o placă memorială.
Începând din anul 1998, Biserica Unitariană organizează anual acest pelerinaj. Programul va începe la orele 13:00 la poalele Cetăţii, cu desfăşurarea drapelului Bisericii, iar apoi va fi susţinută o slujbă religioasă. (A.Năstase)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

PERMISE DE CONDUCERE, CERTIFICATE DE ÎNMATRICULARE REȚINUTE ȘI DOSARE PENALE ÎNTOCMITE DE POLIȚIȘTII RUTIERI

Polițiștii rutieri care au acționat pe drumurile din județ, în perioada 27-29 martie, au reținut…

o oră ago

Șofer fără permis, aflat sub influența alcoolului și cu mașină neînmatriculată, reținut de polițiștii din Lupeni

Un bărbat de 34 de ani, din Lupeni, a fost reținut de polițiști, după ce…

o zi ago

INTERVENȚIE A POLIȚIȘTILOR DIN HUNEDOARA ÎNTR-UN CAZ DE VIOLENȚĂ DOMESTICĂ

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Hunedoara au intervenit prompt, în seara zilei de 27 martie…

2 zile ago

ACȚIUNI AMPLE ALE POLIȚIȘTILOR HUNEDORENI PENTRU MENȚINEREA ORDINII ȘI SIGURANȚEI PUBLICE

Polițiștii din județul Hunedoara au desfășurat, în data de 27 martie 2026 și în noaptea…

2 zile ago

Un bărbat de 49 de ani a fost grav rănit în urma unui accident rutier care s-a produs, în această seară, în orașul Petrila, pe strada Cimpa

În evenimentul rutier a fost implicat un singur autoturism. Echipajele de salvatori de la Detașamentul…

3 zile ago

CONSILIUL JUDEȚEAN HUNEDOARA A CONTESTAT HOTĂRÂREA DE GUVERN PRIN CARE DIRECȚIA SILVICĂ HUNEDOARA VA FI COORDONATĂ DE LA ALBA

Consiliul Județean Hunedoara a declanșat oficial demersurile pentru contestarea Hotărârii de Guvern prin care Direcția…

3 zile ago