Categories: Actualitate

Pediatria, aproape reabilitată

Lucrările de reabilitare a Secţiei Pediatrie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Deva intră în linie dreaptă. Proiectul care prevede schimbarea tâmplăriei şi realizarea finisajelor la etajul I şi parterul clădirii se apropie de final. Se preconizează că, la jumătatea lunii iulie, lucrările vor fi gata.

În prezent, este finalizat complet etajul I: au fost montate ferestre noi, a fost pus tarchet şi au fost zugrăviţi pereţii. De asemenea, se lucrează în ritm alert şi la parterul clădirii, unde a fost realizată o mare parte dintre intervenţiile necesare pentru ca micuţii pacienţi ai secţiei şi personalul medical să se bucure de mai mult confort. Investiţia suportată din bugetul Consiliului Judeţean Hunedoara se ridică la circa 400.000 de lei.
Secţia Pediatrie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Deva funcţionează într-o clădire monument istoric. Condiţiile de spitalizare nu erau printre cele mai bune, date fiind vechimea clădirii şi starea tâmplăriei exterioare. O primă intervenţie realizată de Consiliul Judeţean Hunedoara în toamna anului 2016 a vizat refacerea acoperişului, schimbarea tâmplăriei exterioare la mansardă, la etajele II şi III, zugrăveli şi pardoseală acoperită cu tarchet. (A.Năstase)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

AMENDĂ ȘI MATERIAL LEMNOS CONFISCAT ÎN URMA UNOR ACȚIUNI DE COMBATERE A DELICTELOR SILVICE

Polițiștii au desfășurat, în data de 16 martie a.c., mai multe activități pe linia prevenirii…

4 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că la o firmă care ajută pensionarii în special se întâmplă lucruri u­râte.…

20 de ore ago

Bulina albă

David Miklos, membru al echipei RavenTech HD Pentru că a obținut premiul Leadership Award Finalist,…

20 de ore ago

Bulina neagră

E.C., din comuna Lăpugiu de Jos Pentru că a fost reținut, fiind cercetat pentru nerespectarea…

20 de ore ago

Laurențiu Nistor, președintele CJ Hunedoara: Solidaritatea nu este un slogan. Pentru noi, este responsabilitatea fundamentală a statului față de cetățenii săi

Președintele Consiliului Județean Hu­ne­doara, Laurențiu Nistor, a declarat că dez­voltarea României nu poate fi construită…

20 de ore ago

Parcul fotovoltaic de la Hărău e finalizat! Urmează punerea lui în funcțiune

Magdalena Șerban Să ai posibilitatea de la Dumnezeu să folosești resursele date, iar de la…

20 de ore ago