Categories: Sport

Fotbal, Liga a III-a: CS Hunedoara, în vacanţă

Nicolae Gavrea

Dacă echipa deveană CNS Cetate a convocat în regim de urgenţă lotul pentru perioada de pregătire a noului sezon, la nou promovata în Liga a treia de fotbal, a CS Hunedoara toată lumea este într-un concediu meritat. Doar conducerea tehnică şi cea administrativă are de lucru în sensul că se fac calcule pentru momentul reluării antrenamentelor şi a pregătirilor pentru sezonul competiţional 2018 – 2019.

Antrenorul principal Mircea Alic jr., secundul Raul Spătaru şi ceilalţi membri ai staff-ului din conducerea clubului au avut activitate imediat după promovarea înregistrată săptămâna trecută.
„Marţi ne-am întâlnit cu băieţii la stadion, unde au predat echipamentul, le-am dat câte o bere şi le-am acordat o vacanţă binemeritată. Va fi una mai scurtă, de trei săptămâni. Chiar şi aşa, vor fi doar două săptămâni de pauză, ultima va fi de reacomodare la efort. Vom relua pregătirile pe 16 iulie, probabil, mai târziu dintre colegele de serie din Liga a treia. Eu oricum mi-am luat doar trei – patru zile liber, după aceea am încep să caut jucători şi să întocmesc programul de pregătire. Avem doar şase săptămâni până la începerea campionatului, e cam din scurt, dar nu se putea să nu aibă şi ei o vacanţă, chiar au muncit mult pentru această promovare”, a declarat tehnicianul hunedorean Mircea Alic jr.
Cum debutul campionatului din Liga a treia este programat pe 25 august, hunedorenii sunt în tratative pentru a asigura câteva meciuri amicale cu parteneri din zonă, iar antrenorul hunedorean a declarat că îşi doreşte organizarea a cinci partide, în principiu în datele de 28 iulie, 4, 8, 11 şi 18 august.
A fost stabilit un prim joc în deplasare la Cugir cu Metalurgistul, pe 28 iulie, iar pe 8 august un altul, tot în deplasare, la Reşiţa cu CSM Şcolar, dar este posibilă şi programarea unei partide din competiţia care este Cupa României, ediţia 2018-2019.
Referitor la lotul de jucători cu care echipa va debuta în noul sezon competiţional, conducerea tehnică şi-ar dori o continuare cu toţi cei care au activat în formaţia cu care s-a obţinut promovarea, până în acest moment nici un jucător nu şi-a anunţat retragerea din lot. Mai mulţi jucători din vechiul lot – Cobliş, fraţii Daniel şi Cristi Creciunesc, Tecsi, Bloj, Ionicescu, Ionică au mai evoluat în Liga a treia, ei alcătuiesc nucleul de bază al lotului pentru viitorul sezon şi sunt speranţe că echipa va fi competitivă. De altfel, cei din conducere poartă, aşa cum au declarat, discuţii pentru câteva transferuri, pentru a se asigura dubluri pe posturi.
„Se va stabili curând şi bugetul pentru noul sezon competiţional, după discuţii cu membrii Consiliului local şi cu conducerea Primăriei municipiului Hunedoara, iar noi dorim să facem o figură frumoasă în viitorul sezon”, a spus Mircea Alic, antrenorul principal al CS Hunedoara.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Instalația de nocturnă de la stadionul din Petroșani este funcțională

A fost finalizat obiectivul de investiții „Instalație de nocturnă, sistem de degivrare și irigare a…

13 ore ago

Anunţ suplimentare şedinţă august 2026

Având în vedere Anunțul anterior și în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 831/2022pentru aprobarea…

16 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii prin târg că un per­so­naj cu veleități de artist trage tare să revină…

o zi ago

Bulina neagră

S.G., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost arestat, după ce a încercat să violeze…

o zi ago

Bulina albă

Gabriela Cobori, coordonator trupa de dans Mistic Pentru că face o treabă excelentă cu trupa…

o zi ago

Bărbat identificat și arestat preventiv după atacul asupra unei tinere în Hunedoara

Polițiștii din Hunedoara au iden­ti­ficat, în urma cercetărilor și a pro­batoriului administrat, un bărbat suspectat…

o zi ago