Categories: Sport

Pedeapsă drastică în fotbalul judeţean

Ciprian Marinuţ

Jucătorul Darius Ardelean, de la echipa din Liga a V-a Agrocompany Băcia, a suferit cea mai drastică sancţiune din fotbalul judeţean, în sezonul de toamnă-iarnă 2014. Fotbalistul a fost suspendat pentru 12 etape şi a fost amendat cu 250 de lei, pentru că l-a strâns de gât, bruscat şi ameninţat pe arbitrul Valentin Gavrilă (Crişcior), la meciul cu Mureşul Pricaz. Sancţiunea a fost dictată în şedinţa din această săptămână a Comisiei de Disciplină a AJF Hunedoara.
Deşi miza e ca şi inexistentă, fotbalul se trăieşte cu pasiune maximă în ligile inferioare, iar nervii unor jucători se dovedesc uneori greu de ţinut în frâu. În acest păcat al furiei greu de stăpânit a picat şi jucătorul Darius Ardelean, de la echipa din Liga a V-a Agrocompany Băcia, la meciul pe care formaţia sa l-a susţinut, pe teren propriu, cu lidera Mureşul Pricaz. Nervos pe unele decizii ale arbitrului Valentin Gavrilă, jucătorul l-a strâns de gât, bruscat şi ameninţat pe arbitru, iar acesta a notat incidentul în raport. Comisia de Disciplină a aplicat regulamentul şi a dictat cea mai drastică pedeapsă a sezonului de toamnă-iarnă în competiţiile de fotbal judeţene. Astfel, fotbalistul a fost suspendat pentru 12 etape şi a fost amendat cu 250 de lei, el urmând a avea drept de joc abia din campionatul viitor, întrucât în retur, la Liga a V-a, se vor juca numai nouă etape. În plus, echipa Agrocompany Băcia este obligată ca până la data de 3 decembrie să achite arbitrului suma de 250 lei, ca daune materiale în urma tăierii cauciucurilor de la maşina personală.
Comisia de Disciplină din cadrul Asociaţiei Judeţene de Fotbal s-a sesizat şi în urma repetatelor declaraţii defăimătoare ale antrenorului Dan Voicu şi l-a citat pe acesta la şedinţa din data de 3 decembrie, pentru a da explicaţii. În plus, echipa Hercules Lupeni are termen de cinci zile să stingă litigiul financiar cu observatorul Florin Călugăriţa, căruia i-au fost tăiate cauciucurile când era delegat la un meci al echipei din Valea Jiului.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

SCANDAL LA PRIMĂRIA PUI. PRIMARUL PNL OVIDIU CIOLEA, ACUZAT CĂ AR FI AGRESAT-O PE SECRETARA GENERALĂ A INSTITUȚIEI

Un incident tensionat ar fi avut loc vineri, 30 octombrie 2026, în sediul Primăriei comunei…

8 ore ago

Maria Ștefănie este noul prefect al Județului Hunedoara

Anunțul a fost făcut astăzi de Nistor Laurențiu - Președintele Consiliului Județean Hunedoara Maria Ștefanie…

12 ore ago

CONTROALE PRIVIND GESTIONAREA DEȘEURILOR PERICULOASE

Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Hunedoara au desfășurat, la data de…

12 ore ago

TÂNĂR DE 20 DE ANI, REȚINUT DE POLIȚIȘTI DUPĂ CE ȘI-AR FI AGRESAT TATĂL

Poliția Municipiului Lupeni a fost sesizată, la data de 29 octombrie a.c., cu privire la…

12 ore ago

Bulina albă

Călin Constantin Moraru, consilier PSD Deva Pentru că a propus un Regulament, „Deva cu suflet…

o zi ago