Categories: Sport

Meciuri tari la Gala Kombat Liga „DEVAstatorii”

Ciprian Marinuţ

Deveanul Ovidiu Ioiescu (foto) (39 de ani), zis Pera, revine în ring după o pauză de cinci ani, pentru un meci de box cu Eugen Mailat (24 de ani), iar confruntarea va fi „main-eventul” (evenimentul principal) al Galei Kombat Liga „DEVAstatorii”. Competiţia va cuprinde 10 dueluri, între care şi o partidă demonstrativă între doi juniori şi o confruntare pentru o centură de campion naţional, şi va avea loc duminică, 30 noiembrie, la Sala Sporturilor din Deva, începând cu orele 18.00.

Tinereţe vs. pasiune
Duelul care constituie atracţia principală a Galei Kombat Liga „DEVAstatorii” reprezintă o confruntare între pasiunea pentru box şi tinereţe. Faţă în faţă se vor afla un „veteran” care se simte încă în putere pentru a urca în ring şi un tânăr aflat în ascensiune. „Nu am mai urcat în ring pentru un meci oficial din 2009, dar, în această toamnă, când am reluat pregătirea la box, antrenorul Claudiu Florescu mi-a lansat provocarea de a lupta din nou. M-am pregătit intens, am slăbit până la 94 de kilograme şi acum simt că pot lupta încă o dată în ring, deşi am 39 de ani. Boxul e pasiunea mea, şi indiferent de rezultat, important pentru mine e că m-am antrenat şi că am curajul de a urca în ring. Eugen Mailat, adversarul meu din Blaj, e mai tânăr cu 15 ani, are cam 108-110 kilograme şi practică boxul, dar cred că orice rezultat e posibil”, a afirmat Ovidiu Ioiescu. Competiţia este organizată de clubul Gladyators Gym Deva, preşedinte Claudiu Florescu, în colaborare cu Primăria municipiului Deva, Aqualand Deva şi Farmacia Revitalia Deva. Preţul unui bilet este de 25 de lei.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Maria Ștefănie este noul prefect al Județului Hunedoara

Anunțul a fost făcut astăzi de Nistor Laurențiu - Președintele Consiliului Județean Hunedoara Maria Ștefanie…

3 ore ago

CONTROALE PRIVIND GESTIONAREA DEȘEURILOR PERICULOASE

Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Hunedoara au desfășurat, la data de…

3 ore ago

TÂNĂR DE 20 DE ANI, REȚINUT DE POLIȚIȘTI DUPĂ CE ȘI-AR FI AGRESAT TATĂL

Poliția Municipiului Lupeni a fost sesizată, la data de 29 octombrie a.c., cu privire la…

3 ore ago

Bulina albă

Călin Constantin Moraru, consilier PSD Deva Pentru că a propus un Regulament, „Deva cu suflet…

o zi ago

Bulina neagră

V.G., din municipiul Orăștie Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de furt…

o zi ago