Categories: FlashSport

Pe urmele soţului la… Raliul Frumuseţii

Ciprian Marinuţ

Echipajul format din devencele Delia Banciu, soţia pilotului de raliuri Vali Banciu, şi Daniela Muntean, a câştigat ediţia 2010 a Raliului Frumuseţii, competiţie automobilistică dedicată exclusiv femeilor, organizată, sâmbătă, de ACR Deva-Hunedoara.

Revanşă după patru ani

Fidelă pasiunii pentru maşini, care este o caracteristică a familiei sale, Delia Banciu, soţia pilotului de raliuri Vali Banciu, a revenit la Raliul Frumuseţii, după incidentele de acum patru ani, şi şi-a luat revanşa. Descalificată atunci, deoarece permisul ei avea mai puţin de un an vechime, deşi câştigase cursa, Delia Banciu a repetat acum isprava, iar de data aceasta, a rămas în posesia trofeului. „Am participat pentru a doua oară la acest raliu, după ce în urmă cu patru ani am câştigat, dar am fost descalificată. Mi-am dorit mult să câştig, dar nu mă aşteptam să fiu prima, deoarece maşina a alunecat foarte mult în viraje. Cursa şi traseul au fost superbe, iar adrenalina a urcat la cota maximă. Proba de îndemânare mi s-a părut cea mai grea. Am primit şi sfaturi de la soţul meu, în legătură cu modul de abordare a virajelor, însă de la teorie la practică, diferenţa e mare. Aş vrea să concurez şi în alte competiţii, dar nu mă tentează să devin copilot al soţului meu la raliuri, pentru că mie îmi place să fiu la volan şi să am controlul”, a declarat Silvia Delia Banciu, care a concurat pe un Audi S2. Pe locul doi s-a clasat echipajul format din Monia Secară (Deva) şi Cristina Rişcuţa (Simeria), la 18 sutimi de secundă, iar pe trei au fost Alina Boldor (Hunedoara) şi Aniela Marin (Deva), la 33 de sutimi.

Departajare la îndemânare

Ediţia din acest an a unicei competiţii automobilistice rezervată exclusiv femeilor s-a desfăşurat pe un traseu nou, ales special pentru a asigura promovarea automobilului electric. În concurs s-au înscris 26 de echipaje, dintre care trei au reprezentat un club auto din Bulgaria şi unul a fost format din chinezi de la fima DHS Eurosport. Proba specială de îndemânare de la Deva a fost câştigată de veterana competiţiei, Constanţa Roşca (Deva). Monia Secară a fost cea mai rapidă în proba de viteză, de la Hunedoara, iar proba cu automobilul electric, desfăşurată la „Transilvania Arsenal Park” din Orăştie a fost câştigată de bulgăroaica Dimitrova Bozninova. „A fost un concurs reuşit. Probele speciale au pus cele mai mari probleme echipajelor. De fapt, cele două probe speciale au permis departajarea concurentelor”, a apreciat, ieri, directorul ACR Deva-Hunedoara, Ioan Dumitru Ştaier.

Concurentele au avut de străbătut un traseu în lungime de 57,2 kilometri, cu şase puncte de control orar în oraşele Deva, Hunedoara, Călan, Băcia şi Orăştie. Raliul a început cu o probă de îndemânare în conducere, în Deva, urmată de o probă de viteză, în Hunedoara, şi apoi de un rulaj până în complexul turistic Transilvania Arsenal Park Orăştie.

Miss din Bulgaria, maşinile tari la coadă

Proba cea mai gustată de public a „Raliului frumuseţii”, cea de Miss, a fost câştigată de bulgăroaica Angelova Cherneva. Ca o curiozitate şi o dovadă absolută că a contat mai mult tehnica pilotajului decât forţa maşinii, bolizii cu numele cele mai sonore, Porsche Cayene şi Chrysler, s-au clasat pe ultimele locuri, 24 şi 26. Raliul Frumuseţii a fost iniţiat, în urmă cu 14 ani, de ACR filiala Deva-Hunedoara, din dorinţa de a demonstra şoferilor că partenerele lor de trafic au aceleaşi calităţi în condusul maşinii ca şi bărbaţii.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Povestesc gurile rele prin târg că un personaj din zona noastră s-a pus pe citit,…

16 ore ago

Bulina albă

Ioan Sebastian Bara, managerul Bibliotecii Județene Pentru că, și în acest an a organizat Ziua…

16 ore ago

Bulina neagră

I.U., din municipiul Deva Pentru că a fost arestat, după ce nu a respectat un…

16 ore ago

Primăria Hunedoara va cofinanța construcția noii arene

Consiliul Local al municipiului Hune­doara a aprobat, cu unanimitate de voturi, cofi­nan­ţarea necesară pentru construirea…

16 ore ago

Hunedoreancă din Densuș, acuzată de hărțuire, șantaj și amenințare pe TikTok

Victima hunedorencei, o mamă din București, a cerut, la începutul lunii august, ca instanța să…

16 ore ago

Moda permiselor de conducere cumpărate a prins printre hunedoreni

Cu câteva sute de euro scapi de obli­gația de a urma cursurile unei școli de…

16 ore ago