Categories: Sport

Pe eliminare şi pe calificare

Ciprian Marinuţ

Patru echipe din Liga a V-a şi 12 cluburi din Liga a IV-a se vor duela, azi, de la ora 15.30, în optimile Cupei României, faza judeţeană, pentru un loc în sferturile de finală ale competiţiei.

Războiul ligilor
Cele mai atractive întâlniri din această fază a competiţiei judeţene a surprizelor sunt cele dintre formaţiile din ultimul eşalon valoric şi grupările din liga de elită a fotbalului judeţean. Liderele celor două serii de Liga a V-a se vor lua la trântă cu două grupări cu nume şi cu pretenţii din Liga a IV-a. Măgura 2010 Pui, prima clasată în seria 1, se va duela cu Jiul II Petroşani, într-un veritabil derbi al Văii Jiului. Gruparea din Pui vine după o remiză, 1-1, în deplasare cu rivala la promovare, Cetate Răchitova, iar alb-negrii, după o victorie categorică, scor 8-3 cu Inter Petrila. Key Systemsro Ribiţa, ocupanta locului întâi în seria 2, are o misiune complicată în faţa celor de la Aurul Brad, grupare situată pe locul trei în Liga a IV-a. În etapa de sâmbătă, trupa din Ribiţa a trecut, greu, acasă, de Mureşul Pricaz, în vreme ce brădenii au încheiat nedecis, 1-1, pe teren propriu în derbiul aurului cu cei de la Aurul Certej. În ultimele două „bătălii“ ale „războiului ligilor“, Dacia Boşorod, locul patru în seria 2 a Ligii a V-a, o va înfrunta pe Şoimul Băiţa (locul 9 în Liga a IV-a), iar Agrocompany Băcia, clasată pe cinci în seria 2 a Ligii a V-a, se va duela cu Retezatul Râu de Mori. Toate echipele din ultima divizie au avantajul terenului propriu, însă grupările din Liga a IV-a au jucători mai experimentaţi şi mai competitivi.

Meciuri de care pe care
În celelalte patru partide ale optimilor, diferenţa de ligă nu există, astfel că echilibrul şi suspansul vor fi şi mai accentuate. Ultima clasată, CS Ghelari (locul 18) va primi vizita proaspetei retrogradate din Liga a III-a, CFR Simeria (locul 13). Inter Petrila (locul 15) va avea o misiune complicată în faţa revelaţiei startului de sezon, Universitatea Petroşani (locul 1), iar Aurul Certej (locul 8) pare favorită în disputa de acasă cu Metalul Crişcior (locul 11). În fine, partida dintre Retezatul Haţeg (locul 10) şi Dacia 2010 Orăştie (locul 2) pare a fi una a tuturor posibilităţilor, întrucât ambele grupări sunt ambiţioase şi dornice de un parcurs cât mai lung în Cupa României.
Meciurile se vor desfăşura într-o singură manşă eliminatorie şi vor începe de la ora 15.30. Dacă după 90 de minute, scorul se menţine egal, se vor disputa două reprize de prelungiri a câte 15 minute fiecare. În caz că egalitatea persistă, se va trece la executarea loviturilor de departajare.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Instalația de nocturnă de la stadionul din Petroșani este funcțională

A fost finalizat obiectivul de investiții „Instalație de nocturnă, sistem de degivrare și irigare a…

9 ore ago

Anunţ suplimentare şedinţă august 2026

Având în vedere Anunțul anterior și în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 831/2022pentru aprobarea…

12 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii prin târg că un per­so­naj cu veleități de artist trage tare să revină…

o zi ago

Bulina neagră

S.G., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost arestat, după ce a încercat să violeze…

o zi ago

Bulina albă

Gabriela Cobori, coordonator trupa de dans Mistic Pentru că face o treabă excelentă cu trupa…

o zi ago

Bărbat identificat și arestat preventiv după atacul asupra unei tinere în Hunedoara

Polițiștii din Hunedoara au iden­ti­ficat, în urma cercetărilor și a pro­batoriului administrat, un bărbat suspectat…

o zi ago