Categories: Sport

Gală de box la Hunedoara

Aproximativ 40 de pugilişti, de la opt cluburi, din cinci judeţe, şi-au anunţat prezenţa la competiţia „Cupa Hunedoara“, care va avea loc sâmbătă, la Sala „Constructorul“, din municipiul de pe Cerna. „Întrecerea se va desfăşura la cadeţi, juniori şi tineret, la toate categoriile de greutate. În ring, vor urca sportivi de la Riviera Arad, Box Club Pecica, Banatul Timişoara, CSM Sibiu, CSM Vâlcea, CSM Petroşani şi cluburile hunedorene CSS Hunedoara şi Siderurgica Hunedoara“, a spus Ilie Captari, preşedintele Asociaţiei Judeţene de Box Hunedoara, principalul organizator al turneului. Primii clasaţi vor fi recompensaţi doar cu diplome şi cupe, întrucât suma pusă la dispoziţie de DJTS pentru premiere este una foarte modestă (800 de lei n.r). Cântarul oficial este programat la ora 10.00, iar startul galei va avea loc la ora 13.00.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Secretarul general al municipiului Hunedoara, Dan Laslau, intervine dupa incudentul de la Pui:

Raportat la evenimentul nefericit petrecut în comuna Pui, în care au fost implicați angajați ai…

13 ore ago

SCANDAL LA PRIMĂRIA PUI. PRIMARUL PNL OVIDIU CIOLEA, ACUZAT CĂ AR FI AGRESAT-O PE SECRETARA GENERALĂ A INSTITUȚIEI

Un incident tensionat ar fi avut loc vineri, 30 octombrie 2026, în sediul Primăriei comunei…

o zi ago

Maria Ștefănie este noul prefect al Județului Hunedoara

Anunțul a fost făcut astăzi de Nistor Laurențiu - Președintele Consiliului Județean Hunedoara Maria Ștefanie…

o zi ago

CONTROALE PRIVIND GESTIONAREA DEȘEURILOR PERICULOASE

Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Hunedoara au desfășurat, la data de…

o zi ago

TÂNĂR DE 20 DE ANI, REȚINUT DE POLIȚIȘTI DUPĂ CE ȘI-AR FI AGRESAT TATĂL

Poliția Municipiului Lupeni a fost sesizată, la data de 29 octombrie a.c., cu privire la…

o zi ago