Categories: ActualitateFlash

Pe ce vor fi cheltuiţi banii pe care îi împrumută Primăria Deva

Oana Mihnea

Anul în curs se anunţă a fi unul plin de investiţii şi modernizări pentru municipiul Deva. Ca să fie posibilă realizarea tuturor obiectivelor pe care şi le-a programat conducerea primăriei, în contextul în care banii din bugetul local nu sunt suficienţi, municipalitatea a decis să se împrumute.
Astfel, în şedinţa din 27 februarie, Consiliul Local Deva a aprobat proiectul de hotărâre care presupunea contractarea unui credit de 30 milioane lei, care urmează a fi rambursat într-o perioadă de 20 de ani. Potrivit primarului Petru Mărginean, banii urmează a fi folosiţi pentru realizarea unor investiţii de interes public în municipiu. Este drept, unii consilieri au criticat proiectul, susţinând că obiectivele propuse pentru a fi finanţate din banii împrumutaţi nu fac parte din priorităţile municipalităţii, iar unele sume sunt umflate şi nu reprezintă valoarea reală a lucrărilor. Totuşi, cu votul majorităţii, împrumutul acesta a fost aprobat.
Odată ce fapta a fost consumată, nu ne rămâne decât să analizăm sumar situaţia şi să tragem primele concluzii referitoare la modul cum vor fi gestionaţi aceşti bani. Mai exact, spre ce investiţii se duc cele 30 de milioane de lei. Una din investiţii o reprezintă amenajarea unor noi locuinţe sociale, pe motiv că actualele cămine sociale care aparţin primăriei sunt într-o stare avansată de degradare. Pentru două blocuri cu 72 de unităţi locative este nevoie de 11.773.650 lei. Vor fi în prima etapă două blocuri cu trei etaje, construite pe structură metalică tocmai pentru ca perioada de implementare să fie cât mai redusă, astfel încât, anul viitor pe vremea aceasta, să fie finalizate.
Mai departe, ţinta sunt persoanele vârstnice pentru care se doreşte amenajarea a două zone de recreere în municipiul Deva, una pe B-dul Mihail Kogălniceanu şi una pe Aleea Păcii. Ca să devină realitate, trebuie cheltuiţi 422.170 lei. De asemenea, şi viitorul skatepark, din zona Kaufland, va lua din împrumut 410.890 lei. Rămânem tot în aria de relaxare şi, de această dată însă, pentru patrupede. Din documentele anexate la proiectul de hotărâre reiese că pentru locul de recreere al câinilor sunt alocaţi 524.560 lei. Dog Park-ul din Deva, primul din judeţ, va fi construit în spatele hypermarketului Kaufland, pe un teren aflat în proprietatea primăriei municipiului. Terenul respectiv, aflat la intersecţia străzii Dorobanţilor cu strada Depozitelor, nu are în momentul de faţă nici o întrebuinţare. De asemenea, în zona intrării în parc va fi amenajată o parcare, cu acces direct din strada Dorobanţilor.
Şi renovarea Centrului Cultural „Drăgan Muntean“ din Deva se va realiza tot cu bani din acest împrumut, mai exact cu 10.992.192  lei. Şi Cetatea Devei va beneficia de investiţii din acest împrumut, în sensul că în incinta acesteia va fi trasă reţea de apă şi canalizare, care preconizează costuri în sumă de 658.876  lei.
Pe lângă toate acestea, din cei 30 milioane lei, vor fi reamenajate câteva scuaruri din municipiu, trotuare, cursul Valea Bejan va fi regularizat şi câteva străzi modernizate.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Spun gurile rele că o domnișorică a fost pusă pe o funcție demnă de tinerețea…

9 ore ago

Bulina albă

Ovidiu Bălan, primarul municipiului Orăștie Pentru că a făcut din centrul orășelului un peisaj cochet,…

9 ore ago

Laurențiu Nistor: A început modernizarea DJ 705A pe sectorul Orăștie – Costești, unul dintre cele mai importante drumuri din punct de vedere turistic

Infrastructura rutieră de acces spre Ce­tățile Dacice din Munții Orăștiei se moder­nizează cu fonduri europene…

9 ore ago

Bulina neagră

Constantin V., din municipiul Petroșani Pentru că a fost arestat pentru mai multe furturi din…

9 ore ago

Pe drumuri bune, la Băița

Magdalena Șerban Nu există să nu se poată asfalta acele drumuri care deși sunt im­por­tante…

9 ore ago

Vești bune! Spitalul din Hunedoara are un nou medic în specialitatea Diabet zaharat, nutriție și boli metabolice

Magdalena Șerban Din ce în ce mai multă lume e depis­tată cu diabet, iar această…

9 ore ago