Categories: ActualitateFlash

Pe 27 de străzi va fi sens unic

[nggallery id=15].

Cristina Ghenea

Începând din septembrie, aproximativ 27 de artere din reşedinţa de judeţ vor fi transformate în străzi cu sens unic. Asta, în urma implementării unui proiect ce are ca scop fluidizarea traficului rutier din municipiul Deva, pregătit de autorităţile locale şi de poliţiştii rutierişti.
Potrivit primarului Devei, Petru Mărginean, ideea întocmirii unui proiect de fluidizare a traficului a venit în urma sesizărilor primite de la şoferi, cu privire la crearea unor ambuteiaje în diferite zone ale municipiului, în special la orele de vârf. Reprezentanţii Primăriei au cerut ajutorul poliţiştilor de la Serviciul Rutier, pentru găsirea unor soluţii care să diminueze aceste probleme, şi astfel, a fost întocmit un proiect care prevede transformarea mai multor artere, din nouă zone ale municipiului, în străzi cu sens unic.
Şeful Inspectoratului Judeţean de Poliţie, comisarul şef Liviu Dumitru, precizează că proiectul se bazează şi pe indicaţiile primite de la taximetrişti, iar în cazul în care se constată că anumite măsuri nu sunt benefice unei circulaţii fluente, proiectul va putea fi modificat. Cu alte cuvinte, indicatoarele cu „SENS UNIC“ vor fi montate începând din 1 septembrie, iar în termen de 60 de zile de la această dată, şoferii nemulţumiţi pot veni cu sugestii care să modifice eventualele nereguli.

Unde intervin modificările?

Cele nouă zone în care vor fi luate aceste măsuri acoperă întreaga localitate şi conţin în jur de 27 de străzi. Printre altele, vor deveni străzi cu sens unic următoarele segmente de drum: Lucian Blaga – dinspre Aurel Vlaicu spre Casina Naţională, Gheorghe Bariţiu – de la Liceul Pedagogic „Sabin Drăgoi“, până în Piaţa Unirii, cu ieşire sens unic pe strada dintre Biserica Reformată şi Casina Naţională sau prin faţa sediului Minvest, Mihai Eminescu – începând de la intersecţia cu Andrei Mureşan şi până la Casina Naţională, Aleea Patriei – de la intersecţia cu strada Libertăţii, până la intrarea în Andrei Mureşan, Împăratul Traian – porţiunea cuprinsă între Piaţa Victoriei şi strada Dragoş Vodă (n.r. în spatele Spitalului Judeţean de Urgenţă), Ion Luca Caragiale – cu intrare dinspre Iuliu Maniu, până la intersecţia cu Mihai Viteazul (n.r. în spatele Pieţei Centrale), Saturn – intrarea dinspre Mărăşti, până la ieşirea în Bălcescu Nou (n.r. în faţa Poliţiei Municipale), Violetelor – de la intrarea dinspre Bălcescu Nou, până în spatele Poliţiei Municipale, Aleea Romanilor – dinspre Mihai Eminescu până la Complexul Comercial (n.r. fosta Garofiţa), Pietroasa – dinspre 22 Decembrie, până la ieşirea în Mihai Eminescu.

MesagerulHunedorean

View Comments

  • Totul e ok, dar in centru ce naiba incearca sa faca? Practic toate parcarile in spic de la Casina si Cercul Militar trebuie refacute si prin forma respective o sa ramana mai putine locuri de parcare, si ca sa ajungi din fata Scolii nr. 1 pe Aurel Vlaicu... trebuie sa ocolesti jumatate de oras via B-dul Decebal.

  • Un proiect incomplet si prost pe alocuri. Daca stai pe Aleea Saturn, spre exemplu, in blocul 2 sau 4, daca vrei sa iesi spre centru trebuie sa ocolesti prin Balcescu. Iar alt exemplu este Zamfirescu, strada pe care trebuia impus sens unic. In timpul anului scolar acolo e un haos total, mai ales cand ploua si toate odraslele sunt duse la scoala cu masina. Si mai sunt...

  • Inca un motiv pentru soferii cei mai praf din tara sa fie si mai praf,adica in Deva.Intai invatatii sa circule printr-un banal de sens giratoriu si dupa aceea puneti-le alte semne ca se vor pierde rau de tot prin oras.Nici acum dupa atatia ani nu s-au invatat sa circule intr-un sens giratoriu.Eu zic ca multi dintre ei nu stiu care e semnul pentru sens unic.O sa vedeti ca nu ma insel:) vor fi si mai praf!!!

Recent Posts

ACȚIUNE DE AMPLOARE A POLIȚIȘTILOR ÎN DEVA, PENTRU PREVENIREA ȘI COMBATEREA FAPTELOR ANTISOCIALE

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Deva, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului de Investigare a…

18 ore ago

BĂRBAT REȚINUT PENTRU 24 DE ORE DE POLIȚIȘTII DIN LUPENI

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Lupeni au dispus, în urma administrării probatoriului, măsura reținerii pentru…

18 ore ago

BĂRBAȚI CONDAMNAȚI LA PEDEPSE PRIVATIVE DE LIBERTATE, DEPISTAȚI ȘI REȚINUȚI PENTRU 24 DE ORE DE POLIȚIȘTII HUNEDORENI

Polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Orăștie au reținut, la data de 19 iunie…

18 ore ago

BĂRBAT DE 33 DE ANI DIN URICANI, ARESTAT PREVENTIV DUPĂ ÎNCĂLCAREA MĂSURII ARESTULUI LA DOMICILIU

Polițiștii din Uricani au pus în executare un mandat de arestare preventivă emis de Judecătoria…

2 zile ago

DOI TINERI DIN VULCAN, BĂNUIȚI DE COMITEREA UNEI INFRACȚIUNI DE FURT CALIFICAT, REȚINUȚI DE POLIȚIȘTI, ÎN URMA CERCETĂRILOR EFECTUATE

Activitățile investigative desfășurate de polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Vulcan au condus la identificarea și…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că o șefă de la o ins­tituție publică a ajuns să-și sperie așa…

3 zile ago