PDL Hunedoara, condusã de un fost liberal?

Nicolle Ebner

Se pare că încercarea de a fi numit deputatul Ioan Timiş (foto) în funcţia de preşedinte interimar al PDL Hunedoara a eşuat, ieri, Tiberiu Iacob Ridzi rămânând, deocamdată, pe postul de conducător al democrat-liberalilor din judeţ.

Comisie de analiză a rezultatelor obţinute la alegeri
„În momentul acesta nu am preferinţe, însă noua conducere interimară a filialei judeţene PDL Hunedoara va fi cunoscută peste două-trei săptămâni”, afirmă deputatul PDL Ioan Timiş. În consecinţă, alegerile în cadrul organizaţiilor comunale, orăşeneşti, municipale, ale PDL şi al conducerii judeţene, care trebuiau să înceapă ieri, după cum a anunţat deputatul Viorel Arion într-o conferinţă de presă, s-au amânat până după numirea noii conduceri interimare a filialei judeţene PDL Hunedoara, în locul echipei conduse de Tiberiu Iacob Ridzi. „O delegaţie a PDL, ce va fi stabilită zilele acestea, sau lunea viitoare, se va deplasa în teritoriu, pentru a analiza situaţia din filiala judeţeană PDL Hunedoarea. Comisia de analiză va veni şi cu propuneri pentru ocuparea posturilor de interimat, respectiv preşedinte, vicepreşedinţi, care să se ocupe de organizarea alegerilor. Într-o asemenea formulă de preşedinte interimar, aş putea fi trimis şi eu sau altcineva. În momentul acesta nu am preferinţe”, a declarat Ioan Timiş pentru MESAGERUL HUNEDOREAN.

Concurenţă mare pentru şefia organizaţiei judeţene
Surse din cadrul partidului aflat la putere susţin că se anunţă o concurenţă acerbă pentru şefia formaţiunii politice, printre candidaţi numărându-se Cristian Vladu – fost prefect, deputatul Iosif Blaga – fost primar al Orăştiei, deputatul Viorel Arion. Unele facţiuni din partid i-au făcut propuneri până şi subprefectului Dorin Gligor, angajându-se că-l vor susţine, pentru a deveni preşedintele organizaţiei judeţene a partidului. Nici Tiberiu Ridzi nu se va da bătut cu una cu două. Oricum, conform noilor prevederi ale statutului, abia după rezolvarea interimatului se va declanşa procedura de alegeri interne în cadrul filialei judeţene PDL Hunedoara.
Tiberiu Iacob Ridzi nu a putut fi contactat telefonic, pentru a-şi exprima punctul de vedere, fiind alături de Monica, soţia sa, care trebuie să nască, spun surse din partid.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

LUPEA ALEXANDRU-VALENTIN, POLIȚISTUL DIN ADÂNCURI

Dacă un elev de clasa a zecea își petrece mare parte din timp în fața…

2 ore ago

ORDIN DE PROTECȚIE EMIS DE POLIȚIȘTI ÎNTR-UN CAZ DE HĂRȚUIRE

Polițiștii hunedoreni au emis, în primele două luni din acest an, 57 de ordine de…

2 ore ago

DOSARE PENALE ÎNTOCMITE, PERMISE DE CONDUCERE REȚINUTE ȘI CERTIFICATE DE ÎNMATRICULARE RETRASE DE POLIȚIȘTI

Polițiștii rutieri care au acționat pe drumurile publice din județul Hunedoara, la finalul săptămânii trecute,…

2 ore ago

Misiune contracronometru la Deva: doi cățeluși salvați din adâncurile unei conducte de canalizare

Astăzi, pompierii deveni ne-au arătat, încă o dată, ce înseamnă profesionalismul dublat de o inimă…

o zi ago

BĂRBAT REȚINUT DE POLIȚIȘTII DIN SIMERIA, PRINS ÎN FLAGRANT DELICT LA VOLAN, FĂRĂ PERMIS DE CONDUCERE

Un bărbat de 61 de ani, din județul Gorj, a fost reținut pentru 24 de…

2 zile ago

ADOLESCENTĂ REȚINUTĂ PENTRU 24 DE ORE DE POLIȚIȘTI, BĂNUITĂ DE COMIETREA INFRACȚIUNII DE LOVIRE SAU ALTE VIOLENȚE

Polițiștii din municipiul Deva au luat măsura reținerii pentru 24 de ore în cazul unei…

3 zile ago