Dacă bărbatul lovit cu pumnii și picioarele până n-a mai mișcat l-a iertat pe agresor și și-a retras plângerea, fosta lui soție, lovită și ea cu pumnul în față, a mers până la capăt și a cerut pedepsirea agresorului.
„Bătăușul, în vârstă de 38 de ani, paznic la o societate comercială, l-a convins pe iubitul fostei sale soții să-l ierte și să-și retragă plângerea, așa că a scăpat de o condamnare în cazul acestuia. Instanța din cadrul Judecătoriei Petroșani l-a condamnat la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 4.000 lei cu executare, pentru săvârșirea infracțiunii de loviri sau alte violențe în cazul fostei sale soții. Acesta trebuie să-i plătească și suma de 15.000 de lei cu titlu de daune morale, însă soluția instanței din Petroșani nu este definitivă. (M. Gânju)
Pentru gestionarea eficientă a situației de urgență, la nivelul ISU Hunedoara a fost activată Grupa…
Magdalena Șerban Municipiul Vulcan este pe cale să se alăture localităților din România care impun,…
Scandal într-o regiune de la noi, unde un conducător de partid și-a trădat binefăcătorul. Gurile…
Câinii lup folosiţi de poliţişti pentru detectarea drogurilor şi tehnica folosită de luptătorii Serviciului de…
Cazimir Radvanski, președintele Asociației de schiturism „Pro Parâng” Petroșani Pentru organizarea celei de-a XI-a ediții…
Dănuț B., din Vulcan Pentru că a fost arestat preventiv și este învinuit de patru…