Categories: ActualitateFlash

Patru elevi hunedoreni, eliminaţi de la Bac

Natalia Bumbac

La prima probă scrisă de la Bac, patru elevi hunedoreni au fost eliminaţi din examen, deoarece au fost prinşi cu telefoanele mobile la ei. Chiar dacă elevilor li s-a adus la cunoştinţă regulamentul de desfăşurare al examenului, în care este menţionat faptul că nu au voie cu telefoanele mobile, aceştia şi-au permis să-l încalce. „În procesul verbal întocmit în legătură cu aceste incidente, elevii au fost trecuţi cu tentativă de fraudă. Cei patru elevi sunt din centre de examinare diferite. Ei nu vor mai avea voie să se înscrie la următoarele două sesiuni de bacalaureat, iar probele susţinute până acum nu le sunt recunoscute“, a declarat Maria Ştefănie, inspectorul şcolar general al judeţului Hunedoara.

Mihai Eminescu, subiect de controversă printre absolvenţii de liceu
În faţa Colegiului Naţional „Decebal“ din Deva, unde a fost organizat un centru de examinare, de dimineaţa de la ora 10:00, era deja un grup de părinţi ai elevilor aflaţi în examen. Toţi aşteptau cu sufletul la gură să vadă ce au făcut copiii lor la test. În jurul orei 10:30 au început să iasă primii elevi, absolvenţi ai Liceului de Arte „Sigismund Toduţă“, care s-au declarat nemulţumiţi de subiecte. Spre surprinderea lor, subiectele de anul acesta ca şi cele din anii trecuţi, au fost tot din poezie, iar ei s-au aşteptat să fie din proza studiată.
Spre sfârşitul examenului, grupul celor care se aflau în faţa şcolii, a crescut considerabil. Iar discuţiile au devenit din ce în ce mai aprinse. Dezbaterile erau pe aceeaşi temă, legate de conţinutul subiectelor. Unii erau de părere că poeziile lui Eminescu nu mai sunt de actualitate şi că nu ar trebui să se mai dea la examen. Alţii au sărit în apărarea marelui clasic al literaturii române, motivând că acesta va rămâne pentru totdeauna cel mai important poet naţional. Dintre elevii cu care am stat de vorbă, câţiva au spus că se aşteptau să primească subiecte din opera lui Mihai Eminescu, deoarece anul acesta s-au comemorat 125 de ani de la moartea poetului.
La proba scrisă de la Limba şi Literatura română, s-au înscris un număr de 3.406 elevi, dintre care 210 au absentat. Bacalaureatul continuă cu examenul de astăzi, la Limba maternă. În data de 2 iulie va avea loc proba obligatorie a profilului şi în 4 iulie elevii vor susţine examen la o materie la alegere. Rezultatele finale vor fi afişate în data de 11 iulie.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Suntem în teren! Intervenim pentru înlăturarea efectelor furtunii care a lovit Hunedoara în această după-amiază şi seară

Vijelia puternică a doborât arbori și a smuls acoperișuri de pe mai multe imobile din…

8 ore ago

REȚINERE ȘI ORDIN DE PROTECȚIE ÎNTR-UN CAZ DE AGRESIUNE SEXUALĂ ȘI TULBURAREA ORDINII ȘI LINIȘTII PUBLICE

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Hunedoara au fost sesizați, la data de 5…

13 ore ago

Doi polițiști din Uricani au salvat viața unui copil de doi ani!

Un bărbat de 24 de ani a amenințat cu un cutter un copil de doi…

14 ore ago

Ziua Minerului, marcată în Valea Jiului

Ziua Minerului a fost marcată joi în Petroşani, Lupeni, Petrila, manifestările fiind dedicate comemorării grevei…

14 ore ago

GURA LUMII

  Supărare mare într-o unitate din regiunea cu lămpașe, după ce o an­gajată și-a făcut…

16 ore ago

BULINA ALBĂ

Vasile Laurențiu Sorin, pensionar miner din Petrila, pasionat de fotografie Pentru expoziția „365 de portrete…

16 ore ago