CNS CSS „Cetate” Deva va participa cu un număr de 20 de gimnaste la Campionatele Naţionale pe echipe ale junioarelor şi va fi unul dintre cele trei-patru cluburi din ţară care va avea echipă şi pretenţii la medalii la toate cele patru categorii de vârstă. Competiţia se va derula vineri şi sâmbătă, la Oneşti.
Gimnaste din trei „surse”
Cele 20 de gimnaste care vor reprezenta clubul devean la cea mai importantă întrecere naţională pe echipe a junioarelor provin din trei locuri diferite. Şase dintre ele, Denisa Golgotă, Georgiana Vieru, Denisa Florea, Alisia Botnaru, Vasilica Filipescu şi Emanuela Pârva, sunt componente ale clubului, care se pregătesc la baza sportivă din Deva. Altele cinci – Carmen Ghiciuc, Olivia Cîmpean, Ioana Crişan, Adela Florea şi Miriam Aribăşoiu – fac parte din Lotul Naţional de junioare, coordonat de Liliana Cosma, şi se pregătesc de asemenea la Deva, în Centrul Olimpic. În fine, nouă dintre gimnastele de la „Cetate”, care vor concura la această competiţie sunt deja componente ale Lotului Olimpic, antrenându-se la Izvorani, cu colectivul tehnic coordonat de Octavian Belu şi Mariana Bitang. „În actele oficiale de concurs, Federaţia Română de Gimnastică le-a trecut pe toate cele nouă gimnaste ale clubului nostru, care sunt componente ale Lotului Olimpic. Nu ştiu însă cu siguranţă dacă toate vor concura la Oneşti, întrucât unele au fost sau sunt invitate la competiţii internaţionale sau concurează deja la nivel de senioare”, a afirmat Adrian Liga, directorul Colegiului Naţional „Cetate” Deva.
Competiţia lunii
Campionatul Naţional pe echipe al junioarelor este considerat momentul de vârf al activităţii competiţionale interne din luna iunie. La start vor fi prezente echipe de la patru categorii de vârstă: junioare III – nivel IV (9-10 ani), junioare III – nivel III (11 ani), junioare II (12-13 ani) şi junioare I (14 ani). Sportivele provin de la cluburile CNS „Cetate” Deva, CSM Oneşti, SCM Bacău, CSS Bârlad, CSS Cluj, Farul Constanţa, CSS Buzău, CS Dinamo Bucureşti, CSS Focşani, CSS Sibiu, CSS 1 Timişoara, Steaua Bucureşti, CSS Arad şi CSS 1 Constanţa, dar numai trei sau patru, între care şi Cetate Deva, vor avea echipe la toate cele patru categorii de vârstă. Vineri, este programată întrecerea junioarelor III, la nivelele III şi IV, iar sâmbătă, va avea loc concursul junioarelor II şi I.
Peste 100 de familii şi persoane singure, din municipiul Deva, care beneficiază de supliment pentru…
Primăria Municipiului Deva și Centrul Cultural „Drăgan Muntean”, organizează în perioada 9–10 octombrie 2026, cea…
Iulius Gelu Bedea (foto) și-a înaintat demisia din funcția de manager interimar al Spitalului de…
Volumul lucrărilor de construcții din România a crescut cu 11,2% în primele șapte luni din…
113 cupluri din oraşul nostru care anul acesta împlinesc 50 de ani de căsnicie au…