Categories: Actualitate

Patru ani de la plecarea la cele veșnice a Preasfințitul Gurie Georgiu

Astăzi, 21 octombrie 2025, se îm­pli­nesc patru ani de la trecerea la cele veș­nice a Preasfințitului Părinte Gurie Georgiu, primul Episcop al Episcopiei Devei și Hunedoarei (2009-2021). În memoria sa, la Catedrala Episcopală „Sfântul Nicolae” din Deva va avea loc, de la ora 9:00, Sfânta Liturghie arhierească, urmată la ora 11:00 de parastasul de pomenire.

Biografie într-o privire
• S-a născut la 31 decembrie 1968 în Huta-Chiuiești (judeţul Cluj) sub numele Grigore Georgiu, în familia Teodor și Maria Georgiu.
• A urmat studiile teologice la Seminarul Teologic din Craiova (1988-1992) şi Fa­cultatea de Teologie (1992-1996). A conti­nuat cu specializări în Italia (Padova) şi de­ținea titlul de doctor în Teologie.
• A intrat în monahism la Mănăstirea Lainici în 1990, a fost hirotonit ierodiacon în februarie 1990, ieromonah în 1992, apoi arhimandrit în 2001.
• Înființarea Episcopiei Devei și Hune­doarei: la 29 octombrie 2009 a fost ales episcop titular, iar la 29 noiembrie 2009 a fost întronizat în prezența Preafericitului Patriarh Daniel.
• A trecut la cele veșnice pe 21 octombrie 2021, la vârsta de 52 de ani, în urma complicațiilor generate de COVID-19.
Sub păstorirea sa, Episcopia Devei și Hunedoarei s-a conturat ca o prezență ac­tivă în județ: a susținut activități sociale şi filantropice, a promovat formarea teolo­gică şi implicarea comunitară.
Prin tot ceea ce a făcut, Preasfințitul Părinte Gurie a rămas pentru hunedoreni nu doar un ierarh, ci un părinte blând și lu­minat, un om al rugăciunii și al faptelor bu­ne, care a unit biserica cu inima oamenilor simpli. Chipul său senin și zâmbetul său blajin au rămas adânc întipărite în sufletul credincioșilor, ca o chemare tăcută la credință, speranță și iubire. (Mara Duma)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Servicii medicale extinse la Spitalul Municipal Brad: Un nou specialist în Chirurgie Maxilo-Facială se alătură echipei

Spitalul Municipal Brad își extinde serviciile medicale destinate comunității locale și localităților învecinate prin cooptarea…

3 zile ago

Rotiri gratuite primite în tranșe: cum funcționează și ce trebuie să știi

În acest articol îți explic cum funcționează bonusurile fără depunere la care rotirile gratuite se…

3 zile ago

Proiect de 5,8 milioane de euro: Lucrările de modernizare a Parcului Central din Hunedoara, în linie dreaptă

Primăria Municipiului Hunedoara continuă implementarea proiectului de reabilitare și modernizare a Parcului Central, o investiție…

3 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Scena politică româ­neas­că fierbe în culise, mai ales după insta­bi­li­ta­tea guvernamentală re­cen­tă, iar zvonurile despre…

4 zile ago

Bulina albă

Prof. univ. dr. ing. Radu Sorin Mihai, rectorul Universității din Petroșani Pentru că universitatea pe…

4 zile ago