Poliţiştii au stabilit că reprezentanţii unei societăţi comerciale au comis mai multe abateri, motiv pentru care au aplicat patru amenzi. ”Pentru neregulile constatate de reprezentanţii Gărzii Forestiere Timişoara referitoare la neamplasarea panoului cu principalele elemente de identificare aferente unei partizi de masă lemnoasă pe picior contractată şi autorizată spre exploatare, a fost luată măsura sancţionării contravenţionale cu amendă în valoare de 3.000 de lei. Pentru expedierea fără provenienţă legală a 8,202 mc materiale lemnoase de diferite specii, cantitate stabilită prin compararea stocului scriptic faţă de stocul faptic de materiale lemnoase identificat şi măsurat în depozit, a fost luată măsura sancţionării contravenţionale cu amendă în valoare de 5.000 de lei şi măsura complementară de confiscare valorică a volumului de 8,202 mc de material lemnos”, a informat IPJ Hunedoara.
Alte două amenzi în valoare de 13.000 de lei au mai fost aplicate pentru neverificarea provenienţei legale a unor materiale lemnoase intrate în depozitul societăţii şi pentru expedierea unor cantităţi de materiale lemnoase din locuri identificate prin coordonate geografice, altele decât cele corespunzătoare provenienţei legale. (M. Gânju)
Vorbesc cârcotașii prin târg că un personaj din zonă vrea să ajungă șef mare de…
În 1 noiembrie 2024 se împlinesc 100 de ani de la nașterea părintelui Costan Gavril…
Maria Bocicor, președinta UCRR Filiala Hunedoara Pentru că a reușit să acceadă în Consiliul Local…
Dumitru Andreșoi, fermier Pentru că este acuzat de procurorii lui Kovesi de fraudarea fondurilor europene.
Parchetul European a lovit puternic în agricultura românească: Dumitru Andreșoi (foto), cel mai mare crescător…
Magdalena Șerban Nu demult, primarii aleși sau realeși ai județului au depus jurământul de credință,…