Pasaj subteran şi piaţă modernă pentru centrul Devei

  Cristina Ghenea

Zona centrală a reşedinţei de judeţ ar putea căpăta o nouă înfăţişare. Edilii Devei vor să modernizeze întreaga zonă a parcului Opera (n.r. -parcul I.C. Brătianu), în cadrul unui proiect finanţat din bani europeni.

Două parcări subterane şi arteră pietonală
Proiectul prevede realizarea unui pasaj pe sub Bulevardul Decebal şi construirea a două parcări subterane – una adiacentă Palatului Administrativ şi cealaltă, construită chiar sub parcul I.C. Brătianu. Astfel, traficul rutier va fi direcţionat prin pasaj, iar zona carosabilă, cuprinsă între intersecţia Bulevardului Decebal cu strada Mihail Kogălniceanu şi staţia Opera, va deveni arteră pietonală. „Coborârea în pasaj se va face pe o pantă cu o lungime de câteva sute de metri. Zona pietonală va cuprinde şi parcul, şi Palatul Administrativ, astfel încât să formeze o piaţă. Parcarea de sub parc va avea 190 de locuri şi patru guri de ieşire, iar cea aferentă Palatului Administrativ va avea circa 40 de locuri“, a declarat arhitectul Angela Kalauz.

Investiţie de 6,5 milioane de euro
Edilii Devei susţin că s-au gândit la acest proiect, după ce primăria era la un pas de a pierde o finanţare importantă de la Uniunea Europeană. „Printr-o hotărâre de guvern, Deva a fost desemnată, în 2008, pol de dezvoltare urbană. Astfel, primăriei i-au fost alocate fonduri de peste 14 milioane de euro. Până acum au fost depuse cereri de finanţare pentru cinci proiecte, care însumează o valoare de peste 7 milioane de euro. Diferenţa de 6,5 milioane de euro ar fi trebuit alocată reabilitării centrului istoric al municipiului, dar pentru că proiectul respectiv nu a fost depus până la termenul limită, de 1 iulie, era cât pe ce să pierdem fondurile. De aceea, am regândit de urgenţă ideea şi am luat în considerare proiectul cu pasajul subteran. Urmează să organizăm o dezbatere publică iar din primăvara anului viitor, lucrările vor putea fi demarate“, a precizat Petru Mărginean, primarul municipiului Deva. Termenul de execuţie a lucrărilor va fi de 18 luni.

MesagerulHunedorean

View Comments

  • de ce nu s-a respectat proiectul cu fantana arteziana de langa casa de cultura din Deva si banciile de acolo nu au spatare?In proiect si fotografii se prevedeau spatere~!Oare Deva atat merita,proiect neconcretizat 100%,cu o firma din Bucuresti care au furat spaterele si suruburiile,neinstalandu-le?
    La acest nou proiect ,trebuie sa se aibe in vedere si cand va ploua,se va inunda acest pasaj subteran!ce solutii gasim?proiectul suna bine caci si noua biserica ortodoxa se pune in valoare ca si palatul administrativ.Excelenta idee!

Recent Posts

„Nunta de aur” – peste 100 de cupluri din Hunedoara, sărbătorite, felicitate şi premiate

113 cupluri din oraşul nostru care anul acesta împlinesc 50 de ani de căsnicie au…

11 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Zvonurile spun că o­mul urlă de dimineața până seara, iar motivul real din spatele acestei…

15 ore ago

Bulina albă

Ciprian Luca, administratorul public al municipiului Deva Pentru curajul și sinceritatea de care a dat…

15 ore ago

Bulina neagră

R.G., din municipiul Brad Pentru că a fost trimis în judecată 0după ce a încălcat…

15 ore ago

Grevă spontană în patru orașe din cauza salariilor restante, în timp ce operatorul acuză primăriile de datorii de 16 milioane de lei

Angajaţii companiei de ridicare a gunoiului din Deva, Hunedoara, Orăştie şi Călan au declanşat joi…

15 ore ago

Șase tineri, printre care și minori, trimiși în judecată pentru propagandă nazistă și aderare la o grupare fascistă

Un tânăr din Uricani (județul Hunedoara) și alți cinci tineri din țară, cu vârste cuprinse…

15 ore ago