Parlament unicameral sau mai bine deloc…

Interminabilul discurs prezidenţial, de o oră şi cincizeci de minute, s-a dovedit greu de urmărit şi de criticii, dar şi de adulatorii lui Traian Băsescu. Cei care apreciau la televizor că discursul este interesant, întrerupseseră de fapt trasmisia lui cu sunet pentru a-l comenta, prin urmare erau ţinuţi la curent de un alt angajat, care avea rolul să semnaleze dacă apar fraze memorabile, în stilul băsescian pur. Nu au mai apărut, aşa că nu a fost prinsă nici măcar încheierea.
Oricum, chiar dacă sunteţi fani Băsescu, veţi fi de acord cu mine că a fost un discurs mult prea lung, mai ales pentru un sfârşit atât de încărcat de zi, cum a fost cel de marţi. Aproape două ore de vorbărie, greu de urmărit, mai ales după ce ideile au cam început să se repete.
Ceea ce vreau eu să remarc aici este acea reluare a opiniei prezidenţiale, cum că Parlamentul României ar trebui să fie unicameral.
După rolul pe care i l-a atribuit guvernul în ultima vreme, ar putea foarte bine să nu fie deloc. Sau singura lui utilitate a fost aceea că a avut cine să-l asculte pe preşedinte două ore – cei care au rămas în sală. Obsesiile anti-bugetare ale guvernanţilor şi-ar putea găsi o rezolvare comodă prin anularea Parlamentului ca instituţie garantă a democraţiei, şi aşa o parte dintre români trăieşte cu nostalgia lui Ţepeş, Ceauşescu sau a oricărui alt tătuc.
Repet, eu nu înţeleg de ce, având o asemenea majoritate, nu confortabilă, ci zdrobitoare, Guvernul Boc nu a trecut pachetele de legi prin parlament. Geoană, tandru, ar fi recomandat să se voteze pentru, UDMR, acomodant, ar fi făcut acelaşi lucru, doar liberalii s-ar fi opus.
Apropo, nu vi s-a părut că preşedintele Băsescu s-a lăudat cam mult cu realizările Guvernului Tăriceanu, pe care la vremea lor le-a combătut cât a putut de mult…?