Magdalena Șerban
Să ai posibilitatea de la Dumnezeu să folosești resursele date, iar de la axele de finanțare să o pui și în practică e, cum se spune, mană cerească. Așa că sunt primari care au decis să nu stea pe gânduri și să acționeze. La Hărău, zis și făcut, aici lucrările pentru realizarea unui parc fotovoltaic finalizându-se. Autoritățile locale estimează că într-o lună va fi pus în funcțiune.
Vor independență energetică și facturi cu valori reduse
„Mai trebuie să facem actele de prosumator, lucrarea fiind deja finalizată. O s-o racordăm la rețea și așa că totul va fi dat în circuit. Este un program investițional pentru producerea energiei electrice din sursă regenerabilă solară pentru consumul propriu al comunei Hărău, deci instituții publice și sistem de iluminat public. E o linie tehnologică de ultimă generaţie, posibilă datorită unei finanțări câștigate prin Ministerul Energiei. Proiectul a inclus investiții în echipamente, utilaje și dotări specifice necesare pentru obținerea de energie din surse regenerabile. Asigurarea independenței energetice, atât cât se poate, adică într-o proporție cât mai mare, nu doar că este o alternativă ce nu trebuia pierdută, ci va fi un sprijin pentru reducerea consistentă a valorilor aferente cheltuielilor de funcționare. Lupta pentru reducerea cheltuielilor trebuie să fie una continuă, iar în contextul actual în care nimic nu e ieftin, e clar că trebuie să o facem și mai susținut“, a punctat Lucian Michael Albu Weber (foto), primarul din Hărău. Parcul fotovoltaic e construit pe o suprafaţă de 3.000 mp, iar economia estimată la plata facturilor de electricitate e de 40.000-50.000 de lei, anual, autoritatea publică intrând în rândul prosumatorilor, adică putând debita energie în sistem.
Vorbesc cârcotașii că la o firmă care ajută pensionarii în special se întâmplă lucruri urâte.…
David Miklos, membru al echipei RavenTech HD Pentru că a obținut premiul Leadership Award Finalist,…
E.C., din comuna Lăpugiu de Jos Pentru că a fost reținut, fiind cercetat pentru nerespectarea…
Președintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor, a declarat că dezvoltarea României nu poate fi construită…
Scandalul din Parcul Central din municipiul Hunedoara a dus la solicitarea celor implicați a unor…