Categories: Actualitate

Parcă s-au înţeles să comită aceleaşi infracţiuni

Doi hunedoreni sunt cercetaţi penal după ce au fost prinşi de poliţiştii rutieri că au comis infracţiuni aproape identice. Deşi cei doi n-au legătură unul cu altul, ambii au urcat băuţi la volan, fără permis şi cu numere false de înmatriculare.

Primul dintre ei este un tânăr de 27 ani, din municipiul Deva, descoperit în trafic, în timp ce conducea un autoturism în Piaţa Gării din municipiul Deva. Poliţiştii l-au verificat în bazele de date şi au descoperit că plăcuţele de înmatriculare ale maşinii aparţineau unui alt autoturism. Tânărul nu avea permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicule şi mirosea a alcool. Poliţiştii spun că a refuzat să fie testat cu aparatul alcooltest, dar a acceptat să i se recolteze probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Al doilea caz este al unui bărbat de 51 de ani, din Pui. Acesta a fost prins de poliţiştii Formaţiunii Rutiere din cadrul Poliţiei Haţeg, pe DJ667 din localitatea Pui. Pe maşină avea montată doar în partea din spate plăcuţa cu număr provizoriu de înmatriculare, dar şi aceasta era a altui autoturism. În urma verificării în bazele de date ale poliţiei, s-a constatat faptul că, acesta nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicule, iar autoturismul în cauză nu este înmatriculat. Pentru că şi el mirosea a alcool, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,83 mg/l alcool pur în aerul expirat. Individul a fost reţinut pentru 24 de ore de poliţişti. Cei doi sunt cercetaţi penal pentru cumul de infracţiuni. (M. Gânju)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Gurile rele din județul nostru vorbesc pe la colțuri despre o mare tranzacție de culise…

o zi ago

Bulina albă

Natalia Intotero, deputat PSD de Hunedoara Pentru că a fost numită la conducerea Ministerului Mediului,…

o zi ago

Bulina neagră

R.E., din municipiul Deva Pentru că pe numele său a fost emis un ordin de…

o zi ago

Nu ratați ajutorul pentru încălzire! S-au deschis depunerile la Primăria Ghelari pentru sezonul rece și suplimentul de energie

Magdalena Șerban Locuitorii comunei Ghelari cu ve­nituri reduse pot depune cererile și de­clarațiile pe propria…

o zi ago

Primăria Comunei Băița modernizează serviciile publice: investiție de peste 65.000 de euro într-o autoutilitară nouă, din bani europeni obținuți prin GAL Țara Zarandului

Magdalena Șerban Comuna Băița face un pas important spre modernizarea infrastructurii lo­cale și eficientizarea serviciilor…

o zi ago

Protestul de la mina Vulcan s-a încheiat: minerii au ieșit la suprafață după negocieri în subteran

Tensiunile de la Mina Vulcan s-au stins în cursul nopții de miercuri spre joi, după…

o zi ago