Categories: Actualitate

Parc fotovoltaic pe fonduri europene

Maximilian Gânju

Şcolile şi serviciile Primăriei Petroşani nu ar mai plăti energie electrică, dacă edilii vor obţine finanţarea necesară pentru un proiect european. Un parc fotovoltaic ar rezolva, pe lângă alimentarea cu energie a instituţiilor, şi iluminatul public.

Parcul fotovoltaic pe care reprezentanţii municipalităţii îl au în plan ar urma să fie amplasat pe circa 3 hectare de teren, undeva la ieşire din municipiul Petroşani şi va furniza circa 1 MW/oră. Energie electrică suficientă pentru iluminatul public al localităţii, dar şi pentru serviciile şi şcolile din subordinea municipalităţii. „Avem în intenţie, deocamdată, acest proiect cu finanţare din fonduri europene. Parcul fotovoltaic ar urma să fie făcut pe un teren aflat în proprietatea noastră şi care este situat în zona poligonului militar din Petroşani. Am beneficia de circa 1 MW/oră, nici nu ne trebuie mai mult. Energia electrică obţinută ar fi suficientă pentru iluminatul public, dar şi pentru cel din şcoli”, a declarat ieri, Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroşani. Investiţia nu este una mică, însă se recuperează în timp, dat fiind faptul că nu se mai plătesc facturi la energia electrică folosită pentru iluminatul stradal. În prezent, municipalitatea Petroşani are cheltuieli lunare de circa 200.000 de lei cu iluminatul public, sumă care nu include şi serviciul de mentenanţă a reţelei. Un sistem de iluminat public care foloseşte energia solară, pe care o converteşte în electricitate, a fost implementat şi în municipiul Vulcan.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Cum te pot afecta jocurile de noroc din punct de vedere mental

Chiar dacă jocurile de noroc ar trebui percepute în special ca o formă de divertisment,…

10 ore ago

24 de milioane de euro aduși în județ prin AJOFM Hunedoara!!!!

„Împărtășesc cu voi vestea care ne-a bucurat și emoționat în același timp: Proiectul „GREEN SPO…

12 ore ago

INTERVENȚIE FERMĂ A POLIȚIȘTILOR ÎN URMA UNUI CONFLICT VIOLENT ÎN MUNICIPIUL PETROȘANI

Polițiștii din municipiul Petroșani au reținut, pentru 24 de ore, un tânăr de 22 ani,…

14 ore ago

COMUNICAT DE PRESĂ. Ajunge. Până aici. PSD Hunedoara cere schimbarea urgentă a direcției guvernării

Datele recente confirmă realitatea resimțită zilnic de hunedoreni: economia este în declin, iar România se…

15 ore ago