Aproximativ 300 de motocicliști s-au adunat la parada moto organizată duminică în județ de Asociația Club Sportiv Kermit Racing. Scopul acțiunii a fost conștientizarea prezenței motocicliștilor în trafic de către toți cei care circulă pe drumurile publice.
Bikerii au plecat din Piața Cetății din Deva și au defilat pe principalele artere rutiere din municipiul reședință de județ, apoi prin Simeria, Călan, Hațeg și Hunedoara.
Motocicliștii susțin că au organizat această paradă, deoarece sunt tot mai frecvente accidentele în care ei devin victime. Asta, pentru că, în cele mai multe cazuri nu sunt băgați în seamă de ceilalți participanți la trafic.
Înainte de startul defilării, în Piața Cetății, motocicliștii au primit câteva sfaturi despre felul în care trebuie să acorde primul-ajutor unei victime în caz de accident, dela reprezentanții Serviciului de Ambulanță Județean Hunedoara.
Pe traseele parcurse de bikeri oamenii s-au oprit pentru a admira coloana de vehicule pe două roți. În Piața Victoriei din Deva, dar și în alte locuri din localitățile vizitate, motocicliștii s-au oprit pentru a împărți pliante cu mesajul campaniei lor.
Evenimentul a fost organizat de Asociația Club Sportiv Kermit Racing, în parteneriat cu Primăria Devei și Poliția Română. (Mircea Crivăț)
Stadionul „Jiul” Petroșani este, în acest moment, singura arenă din județul Hunedoara care poate fi…
Vorbesc gurile rele că s-a gândit o duduie de la noi, șefă peste banii unei…
Georgeta Barabaș, directorul DJM Hunedoara Pentru că, deși a fost amenințată, nu s-a lăsat intimidată…
J.T., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de trafic…
Oprirea lucrărilor la Acumularea hidrotehnică de la Mihăileni reprezintă o greşeală, în condiţiile în care…
Magdalena Șerban Cei născuţi în martie şi găzduiţi de Unitatea de Asistenţă Medico-Socială Baia de…