Consiliul Județean Hunedoara anunță că a fost aprobată cererea de finanțare pentru proiectul „Creșterea eficienței energetice și reabilitarea imobilului Palat Administrativ, B-dul 1 Decembrie 1918, nr. 18”, în valoare totală de 18.540.611 de lei.
Este vorba despre actualul sediu al Consiliului Județean Hunedoara în care își desfășoară activitatea, alături de aparatul de specialitate al administrației județene, și Instituția Prefectului.
Clădirea a fost construită în anul 1890, motiv pentru care se impun lucrări pentru conservarea sa în bune condiții: izolarea pereților, izolarea planșeului peste ultimul nivel și a planșeului peste demisol, modernizarea tâmplăriei existente, proiectarea și realizarea unui sistem de încălzire eficient, respectiv a unui sistem de răcire care să asigure parametrii ambientali în fiecare incintă, reabilitarea instalațiilor sanitare, a instalației de canalizare, realizarea unei instalații electrice noi, precum și proiectarea și realizarea unui sistem de producție de energie electrică din surse regenerabile.
„Felicit echipa de la Biroul de Strategii și Politici Europene pentru obținerea acestei finanțări și pe toți colegii implicați în elaborarea documentațiilor”, a transmis președintele Laurențiu Nistor. (A. Năstase)
Primăria Hunedoara a depus plângere penală pentru identificarea şi aplicarea măsurilor legale împotriva persoanei/persoanelor care…
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Hunedoara au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore față…
Dacă există două domenii care au fost protagoniste timp de mulți ani în divertismentul global,…
Vorbesc zvonerii pe la colțuri că un angajat de la o companie privată se face…
Florin Maxim, antrenorul FC Corvinul Hunedoara Pentru că dovedește că este modest și arată că…
V.S., din municipiul Hunedoara Pentru că a încălcat ordinul de protecție solicitat pentru fosta soție,…