Categories: Comunitate

Păcălit de hackeri, refuzat de bancă

Un devean a rămas fără toți banii de pe card după ce a fost victima hackerilor, anunță Digi24. Este vorba despre un tânăr antreprenor din Deva, Horia Szabo (foto), care și-a dat seama prea târziu că a fost păcălit. Chiar el este cel care a autorizat tranzacția. Nu și-a recuperat nici acum banii, care fi ajuns în Rusia, deși spune el a anunțat banca imediat după ce a realizat ce i se întâmplase. Reprezentanții băncii însă ridică din umeri și susțin că nu pot face nimic în acest caz.

Trei comisioane
Experții în securitate informatică atrag aten­ția că hackerii sunt foarte activi în această perioadă. Infractorii au lansat deja false promoții folosindu-se de branduri ce­lebre în România. Horia Szabo a fost prins în capcana hackerilor în timp ce încerca să vân­dă un dispozitiv inteligent. La mai puțin de o jumătate de oră după ce a lansat anunțul, a fost contactat de un fals cumpărător.
„Mi-au trimis un mesaj personalizat pe WhatssApp, un link pe care să intru să vali­deze cardul. Am ajuns pe o pagină normală, când cumperi ceva cu datele cardului”, a de­clarat tânărul.
Când și-a dat seama că de fapt a intrat pe o pagină compromisă a fost prea târziu: a ră­mas fără 1.200 de lei. În plus, a plătit băncii și trei comisioane, printre care unul pentru con­vertirea leilor în ruble.
„Nu-mi țin toți banii pe card, dar dacă aveam bani, mi-i luau pe toți, îmi luau absolut toată suma. Banii au mers către o bancă în Rusia”, a adăugat Szabo.

Document de la Poliție
Nici acum nu și-a recuperat banii, deși spune el, a contactat banca la 17 minute de la momentul în care a realizat că a fost păcălit de hackeri. A fost refuzat pe motiv că a au­to­rizat plata prin aplicația de internet ban­king. Are chiar și document de la poliție care atestă că a fost victima unei fraude infor­matice.
„Dacă pe mine au reușit să mă înșele să fac chestia asta, la o persoană mai în vârstă care nu cunoaște tehnologia sau la un angajat al meu care azi încasează salariul, vrea să vândă ceva, are toți banii pe card, i se retrag”, spune Horia Szabo.
Banca în cauză a răspuns pentru Digi24 că a investit în tehnologie și securitate tocmai pen­tru a preveni astfel de situații. Pe scurt, tran­zacția, chiar dacă este frauduloasă, nu poa­te fi blocată dacă acel client și-a dat acordul.
Mihai Rotariu, expert în securitate infor­matică: Atacatorii ne determină să furnizăm acele date, deși noi trebuie să primim bani, atenție. Când urmează să primiți bani, nu trebuie să dați datele de card, ci IBAN-ul con­tului. Desigur, chestia asta se întâmplă când nu suntem atenți, la fel cum și în această pe­rioadă atenția e distributivă pentru că încer­căm să prindem reduceri, promoții sau să nu fim în fața unor stocuri care s-au dus.
Directoratul Național de Securitate Ci­ber­netică a lansat o alertă după ce hackeri au lansat campanii false în numele mai multor companii cunoscute din România. Experții cyber sfătuiesc internauții să fie atenți mai ales că urmează perioada cadourilor de săr­bători.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

Recent Posts

România nu poate renunța la producția de energie înainte de a avea alternative funcționale

Salut inițiativa președintelui Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, de a promova un proiect de lege prin…

14 ore ago

Preşedintele Consiliului Județean cere o anchetă administrativă la Spitalul Judeţean de Urgenţă Deva. O bolnavă a fost purtată de la spitalul din Hunedoara la cel din Deva și înapoi

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Hunedoara, Laurenţiu Nistor, a solicitat conducerii Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU)…

17 ore ago

Atenție la mesaje capcană!

Primăria Municipiului Deva NU solicită plata urgentă a taxelor și impozitelor prin SMS, WhatsApp sau…

17 ore ago

Șase noi ofițeri s-au alăturat echipei Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara

Inspectoratul de Poliție Județean Hunedoara și-a consolidat echipa prin încadrarea a șase noi ofițeri de…

17 ore ago

BULINA ALBĂ

  Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroșani Pentru că a demarat o campanie gratuită de…

17 ore ago

GURA LUMII

  În vremuri grele pen­tru toată lumea, într-un orășel din județ, un fost șef înflorește…

18 ore ago