OREZUL, SĂNĂTOS SAU NU? (1)

Simona Timofte

Multe persoane se întreabă ce orez ar putea consuma pentru sănătate, dar şi pentru a nu lua în greutate, ştiindu-se că acesta face parte din grupa făinoaselor cu conţinut mare de carbohidraţi.
Pe lângă acest aspect, am mai putea aminti unul, suntem foarte obişnuiţi cu orezul alb cu bob rotund, pentru că aşa îl folosea mama, bunica şi asta doar pentru că era mai ieftin şi fierbea mai repede, dar care nu ne oferă prea multe beneficii. De ce? Pentru că orezul alb pe care îl consumă majoritatea dintre noi este orezul produs printr-un proces de rafinare şi albire care elimină cele mai multe substanţe nutritive, inclusiv proteinele, în totalitate. Şi ca să ne punem în clar: această cereală, orezul, ajuns la maturitate, se numeşte paddy, şi este prelucrată obţinându-se trei feluri de produs finit: orezul cargo (sau orezul brun), curăţat de prima învelitoare şi care reprezintă 80 la sută din paddy, orezul semi-complet, 75 la sută din paddy şi orezul albit – 60 la sută din paddy, care este o boabă fără nici o urmă de scoarţă sau strat proteic. Orezul alb are un conţinut sărac în fibre, amidonul din acesta se absoarbe mult mai repede şi organismul este nevoit să producă o cantitate mai mare de insulină pentru a menţine nivelul glicemiei în limitele normale. Dacă avem o alimentaţie bazată pe orez alb (cum este cazul curelor de slăbire disociate), acesta produce variaţii foarte mari ale glicemiei, care cresc riscul apariţiei diabetului de tip 2, la fel cum se întâmplă şi atunci când mâncăm produse de panificaţie din făină albă, rafinată. De asemenea, dacă îl consumăm şi în cantitate mare, ne îngrăşăm din cauza indicelui glicemic ridicat care declanşează senzaţia de foame mai repede şi ne face să mâncăm mai des.

(Informaţii suplimentare şi programări la tel. 0741-087.588 sau la Cabinet nutriţie Simona Timofte, Deva, Piaţa Victoriei, clădirea IPH, camera 8, parter)

Mesagerul Hunedorean

Share
Published by
Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Stabilitatea forței de muncă în construcții

Sectorul construcțiilor intră în perioada martie - mai 2026 cu perspective de creștere a activității,…

12 minute ago

Inovații în iGaming: abordarea lui Uri Poliavich asupra produselor digitale

Evoluția în iGaming este determinată de creșterea constantă a așteptărilor jucătorilor. Pentru a răspunde nevoilor…

22 de minute ago

Primarul Petroşaniului, Tiberiu Iacob Ridzi: Încep lucrările la Stadionul „Petre Libardi”

Stadionul din Petroșani intră într-o nouă etapă. Astăzi a fost prezent la Petroșani Președintele Consiliului…

3 zile ago

SPIRIT CIVIC DEMN DE APRECIAT ÎN MUNICIPIUL HUNEDOARA

La data de 1 aprilie 2026, un bărbat în vârstă de 58 de ani, din…

3 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că o duduie a fost îm­pinsă să candideze pen­tru o funcție im­por­tantă,…

4 zile ago