Magdalena Șerban
Recent, edilul-șef al orașului Uricani, Dănuț Buhăescu (foto), a semnat contractul de finanțare pentru construcția unei creșe moderne, prevăzută cu 40 de locuri destinate antepreșcolarilor de aici.
Pentru adulții de mâine
Potrivit primarului, obiectivul va include săli de joacă, dormitoare, o sală pentru diverse festivități specifice, bucătărie și spălătorie proprie, cabinet medical si spații administrative, precum si un spațiu de joacă în aer liber și nu in ultimul rând, generoase spații verzi. Clădirile vor avea panouri solare, pentru a asigura un aport de energie verde. Beneficiarul, care este Primăria orașului Uricani, și Compania Națională de Investiții (CNI), care este Organismul de Implementare, își propun ca până în anul 2025 (inclusiv) să finalizeze acest demers cu rol major pentru comunitate.
„Va fi prima creșă din Uricani, reprezentând un răspuns la nevoile părinților care vor putea să-și lase copiii într-un cadru dedicat, cu personal specializat și în condiții moderne. Prioritară e onorarea acelor solicitări care provin din aria noastră administrativ-teritorială, însă dacă vor mai rămâne locuri, putem include și doritori din alte localități. După cum am spus mereu, consider că educația este unul dintre pilonii pe care se sprijină dezvoltarea unei comunități, așa că investițiile în rețeaua școlară sunt esențiale”, a subliniat primarul din Uricani, Dănuț Buhăescu. De altfel, preocuparea conducerii orașului pentru asigurarea unui climat educațional în ton cu vremurile s-a concretizat chiar recent. La începutul anului școlar a fost pusă în circuit o nouă grădiniță, realizată în baza unei finanțări obținute prin PNDL, căreia i s-au adăugat alocări considerabile din bugetul local.
În jurul orei 18.00, pompierii Gărzii de Intervenție Baru au intervenit cu o autospecială de…
Vorbesc gurile rele că o duduie, dascăl într-o școală din municipiul cu castel face ce…
Dr. Gheorghe Firczak, președintele UCRR Pentru că a organizat impecabil, în parteneriat cu Universitatea din…
P.I., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru înșelăciune.
Academia Română în parteneriat cu Primăria municipiului Hunedoara şi Muzeul Naţional al Literaturii Române au…
Polițiștii Serviciului Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara continuă acțiunile susținute pentru creșterea…