Opt persoane au fost rănite, ieri dimineaţă, într-un accident petrecut pe un drum judeţean, la intrarea în municipiul Hunedoara, după ce o dubă a lovit un microbuz cu pasageri, în încercarea de a evita un pieton, pe care l-a acroşat.
A acroşat un pieton
Dorin J., de 25 de ani, din Hunedoara, în timp ce conducea o autoutilitară pe DJ 687 din direcţia Hunedoara înspre Deva, în zona parcului industrial, circulând pe banda 1 de mers, din cauza vitezei, a acroşat un pieton care tracta un cărucior pe două roţi, pe partea dreaptă a carosabilului, pe aceeaşi direcţie de mers. Conducătorul auto a pierdut controlul volanului şi a pătruns pe contrasens, unde s-a tamponat frontal cu un microbuz, care efectua transport regulat de persoane pe ruta Nandru – Hunedoara, condus de Ioan P., de 46 de ani, din municipiul Hunedoara. În microbuzul tamponat se aflau 16 persoane, care mergeau la muncă.
Potrivit poliţiştilor hunedoreni, şase persoane din microbuz, dar şi şoferul dubei şi pietonul au suferit răni, cele opt victime fiind transportate la Spitalul din Hunedoara. Medicii au afirmat că au ţinut sub observaţie doar doi dintre răniţi, pe şoferul dubei şi pe pieton. În cazul celorlalte şase persoane nu a fost necesară spitalizarea.
Circulaţia s-a desfăşurat alternativ, pe o singură bandă, până la terminarea cercetărilor, după care traficul a revenit la normal. (S. Popa)
Polițiștii din Simeria au oprit, în timpul unei acțiuni de control în trafic, un autoturism…
Ce avem noi aici? Clasica întrebare pe care și-au pus-o niște băieți cu ochii albaștri,…
Romică V., din Petroșani Pentru că a fost trimis în judecată de către procurori pentru…
Alexandru Simina, elev al Colegiului Național „Aurel Vlaicu” din Orăștie Pentru că va reprezenta România…
Locuitorii deserviți de SC Apa Prod SA Deva vor plăti un tarif unic de 6,35…
Tribunalul Hunedoara a dictat pedepse severe cu executare împotriva a doi traficanți de droguri din…