Categories: ActualitateFlash

Opt milioane de euro, îngropate în subteran

Dana Istudor
Două complexe mecanizate care ar fi trebuit să crească producţia de huilă la CNH Petroşani au fost manevrate greşit în subteran, încât n-au reuşit să nimerească stratul de cărbune. Unul este ghidat spre centrul pământului, iar al doilea merge spre suprafaţă şi nicidecum spre falia unde se află zăcământ.
Scotea steril, în loc de huilă
În prag de colaps financiar, Compania Naţională a Huilei din Petroşani are două utilaje achiziţionate pe milioane de euro şi care ar fi trebuit să salte semnificativ producţia, însă din cauza incompetenţei, ambele stau şi zac în pământ. Primul complex mecanizat „eşuat” de la traiectorie se află la Exploatarea Minieră Paroşeni. Subunitatea CNH devenea una dintre cele mai productive cu această investiţie, după estimările specialiştilor, dacă ar fi fost exploatat corect. Însă, complexul mecanizat a fost pur şi simplu îngropat, în loc să ţină stratul de cărbune, echipamentul a fost dirijat spre inima pământului, de unde scotea steril în loc de huilă. Pentru redresare a fost nevoie de luni bune, iar productivitatea minei Paroşeni a fost serios afectată.
Obligaţi să tragă la lopată
Un al doilea complex mecanizat achiziţionat contra sumei de opt milioane de euro şi pus în funcţiune în urmă cu doi ani de zile, se află acum deasupra stratului de cărbune, după ce şi el a fost dirijat prost de către „specialişti”, mai exact, către suprafaţă. Astfel, utilajul este acum inactiv, iar EM Lupeni are o producţie  mai scăzută cu 1.200 de tone de huilă pe zi. Minerii sunt obligaţi să tragă la lopată şapte zile din şapte, pentru a acoperi deficitul de producţie. Complexul mecanizat, spun surse avizate din industria minieră, ar urma să zacă inactiv în adâncul minei Lupeni, pentru o perioadă lungă de timp deoarece, la finele săptămânii trecute, în zona unde se află acum s-a întâmplat o aprindere de metan. Perimetrul respectiv a fost izolat împreună cu complexul mecanizat, sau mai exact, a fost zidit de către salvatori, pentru a nu se pune toată mina în pericol. Aceiaşi specialişti ai Companiei Naţionale a Huilei din Petroşani aproximează ca peste câteva zile, după ce se va vedea care este situaţia din spatele digurilor, să deschidă abatajul unde se află cele opt milioane de euro.
MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii prin târg că un per­so­naj din zonă vrea să ajungă șef mare de…

7 ore ago

Bulina albă

Maria Bocicor, președinta UCRR Filiala Hunedoara Pentru că a reușit să acceadă în Consiliul Local…

7 ore ago

Bulina neagră

Dumitru Andreșoi, fermier Pentru că este acuzat de procurorii lui Kovesi de fraudarea fondurilor europene.

7 ore ago

Parchetul European taie în carne vie: Cel mai mare oier, reținut de oamenii lui Kovesi. Prejudiciu imens

Parchetul European a lovit puternic în agricultura românească: Dumitru Andreșoi (foto), cel mai mare cres­că­tor…

8 ore ago

Gurasada și Vălișoara, sub semnul solemn. Start pentru încă 4 ani!

Magdalena Șerban Nu demult, primarii aleși sau realeși ai județului au depus jurământul de cre­dință,…

8 ore ago