Categories: Eveniment

Hoţul acuzã poliţiştii cã l-au agresat

Sorina Popa

Un tânăr de 25 de ani, din Călan, Ciprian Cotaie, a fost prins în flagrant de două patrule de poliţişti, în timp ce sustrăgea benzină din rezervoarele a două autoturisme parcate pe malul Râului Galbena, din oraşul Haţeg.

Un rest de pedeapsă de 1.000 de zile
Oamenii legii l-au dus pe hoţ la sediul Poliţiei oraşului Haţeg, pe numele său întocmindu-se un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat. Bărbatul este un cunoscut al poliţiştilor, el fiind acuzat în repetate rânduri de furturi, motiv pentru care a făcut puşcărie ani buni. În prezent, el mai are de executat un rest de pedeapsă de aproape 1.000 de zile, tot pentru furt. Cazul  tânărului prins în flagrant când fura combustibil din rezervoarele maşinilor ar fi fost unul banal, dacă el nu i-ar fi acuzat pe poliţişti că l-ar fi bătut pe timpul anchetei. Şeful IPJ Hunedoara, comisarul şef Liviu Dumitru, susţine că hoţul a declarat, pe perioada anchetei, că a fost agresat de unul dintre poliţiştii din cele două patrule, care l-au surprins asupra faptului. În schimb, oamenii legii implicaţi în acest caz au afirmat că tânărul s-a rănit singur, el nefiind atins de către anchetatori. Conducerea IPJ s-a sesizat din oficiu, privind reclamaţiile suspectului, agenţii acuzaţi că l-au bătut pe hoţ fiind supuşi unei anchete interne. Dosarul a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Haţeg, în vederea stabilirii legalităţii modului de intervenţie al agenţilor de poliţie.

Nu tolerează depăşirea atribuţiilor
Conducerea Inspectoratului de Poliţie al judeţului Hunedoara face precizarea că nu tolerează în nici un fel depăşirea atribuţiilor de serviciu ale poliţiştilor în privinţa cercetării persoanelor suspectate de comiterea unor infracţiuni, iar în cazul în care poliţiştii se vor dovedi vinovaţi, împotriva lor vor fi luate măsurile care se impun, conform rezultatelor cercetărilor.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Gurile rele din județul nostru vorbesc pe la colțuri despre o mare tranzacție de culise…

10 ore ago

Bulina albă

Natalia Intotero, deputat PSD de Hunedoara Pentru că a fost numită la conducerea Ministerului Mediului,…

10 ore ago

Bulina neagră

R.E., din municipiul Deva Pentru că pe numele său a fost emis un ordin de…

10 ore ago

Nu ratați ajutorul pentru încălzire! S-au deschis depunerile la Primăria Ghelari pentru sezonul rece și suplimentul de energie

Magdalena Șerban Locuitorii comunei Ghelari cu ve­nituri reduse pot depune cererile și de­clarațiile pe propria…

10 ore ago

Primăria Comunei Băița modernizează serviciile publice: investiție de peste 65.000 de euro într-o autoutilitară nouă, din bani europeni obținuți prin GAL Țara Zarandului

Magdalena Șerban Comuna Băița face un pas important spre modernizarea infrastructurii lo­cale și eficientizarea serviciilor…

10 ore ago

Protestul de la mina Vulcan s-a încheiat: minerii au ieșit la suprafață după negocieri în subteran

Tensiunile de la Mina Vulcan s-au stins în cursul nopții de miercuri spre joi, după…

10 ore ago