Opt consilieri locali, absenţi de la datorie

Nicolle Ebner

Pentru prima dată în istoria post-decembristă a Consiliului Local Deva, o şedinţă a fost amânată, din lipsă de cvorum. Opt din cei 21 de consilieri locali sunt în concediu sau plecaţi din Deva în interes de serviciu, aşa că numărul celor prezenţi a fost insuficient pentru adoptarea unor hotărâri de patrimoniu, care necesitau votul a 2/3 din numărul total al aleşilor locali.
Proiecte de interes pentru comunitate
Pe ordinea de zi a şedinţei de îndată convocată pentru data de 24 iulie, figura o serie de proiecte importante pentru comunitate, cum ar fi: aprobarea studiului de fezabilitate pentru construirea unui nou bloc de locuinţe sociale de pe Dealul Archiei (80 de apartamente a câte două camere); aprobarea dublării tarifului pentru depozitarea şi neutralizarea deşeurilor la rampa de gunoi a municipiului Deva; unificarea Şcolii Generale „Lucian Blaga”, care este frecventată de mai puţin de 100 de elevi, cu Liceul de Muzică şi Arte Plastice „Sigismund Toduţă”, din Deva.

Tarif dublu pentru depozitarea gunoiului din Deva
Majorarea tarifului pentru depozitarea şi neutralizarea deşeurilor la rampa de gunoi a municipiului Deva, de la 7,92 lei/metrul cub, la 14 lei/metrul cub (fără TVA), a fost solicitată de SC Salubritate SA. Prestatorul de servicii de colectare, transport şi depozitare a gunoiului din municipiul Deva nu a mai modificat tariful de depozitare, de la sfârşitul anului 2006. Între timp, preţul carburanţilor a crescut cu 40 la sută, salariile cu 63 la sută, iar restanţele la încasarea serviciilor de depozitare şi neutralizare a deşeurilor au ajuns la valoarea de 33.000 lei. Or, pentru ca restanţele să nu blocheze activitatea firmei, a fost nevoie de angajarea unor credite, care generează dobânzi usturătoare.

Se desfiinţează Şcoala generală „Lucian Blaga”
Chiar dacă şedinţa a fost amânată, noul tarif de depozitare a deşeurilor la groapa de gunoi a municipiului Deva va intra în vigoare începând cu data de 1 august, deoarece, aleşii locali vor fi convocaţi la o nouă şedinţă, în cel mai scurt timp, probabil chiar luni. În ceea ce priveşte unificarea Şcolii Generale „Lucian Blaga” cu Liceul de Muzică şi Arte Plastice „Sigismund Toduţă”, din Deva, nu se întrevede nici o piedică, reorganizarea celor două unităţi de învăţământ fiind aprobată de IŞJ Hunedoara.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Se vorbește că un personaj controversat, cunoscut mai degrabă pentru pumnii săi grei decât pentru…

6 ore ago

Bulina albă

Alexandru Ryan Slusariuc din Lupeni, elev al Liceului Teoretic „Mircea Eliade” Pentru inițiativa de a…

6 ore ago

Bulina neagră

Daniela B., din Petroșani Pentru că a fost trimisă în judecată pentru infracțiunea de lovire…

6 ore ago

Mărturia cutremurătoare a unui tată din Hunedoara: Și-a denunțat fiul la poliție ca să-i salveze viața. Tânărul a fost condamnat la închisoare

Un tânăr de 23 de ani din județul Hu­nedoara, sudor de profesie și fără an­te­cedente…

6 ore ago

Percheziții în Hunedoara: Trei suspecți vizați într-un dosar de furt și tăinuire de bunuri arheologice din patrimoniul național

Polițiștii din cadrul Serviciului de In­vestigații Criminale desfășoară o amplă operațiune pe raza județului Hune­doa­ra.…

6 ore ago

Vigilent și în timpul liber: Un polițist din Orăștie a prins pe stradă un tâlhar periculos

Un bărbat în vârstă de 38 de ani, bănuit de comiterea unei tâlhării ca­lificate într-un…

6 ore ago