Operatorul de transport public local solicită creşterea tarifelor

Operatorul de transport public local SC Tirius Transtur SRL doreşte majorarea tarifului unui bilet de călătorie de la 1,55 lei la 1,95 lei.  Acesta motivează că de la ultima majorare de tarif, care a fost în 2008 şi până în prezent s-au înregistrat creşteri semnificative ale cheltuielilor materiale (carburanţi, piese de schimb), taxelor, impozitelor, dar şi a cheltuielilor legate de personal.
Firma de transport mai susţine că menţinerea actualului tarif creează pierderi semnificative, acesta nemaifiind în măsură să acopere costurile de operare. În urma solicitării făcute de SC Tirius Transtur SRL, administraţia locală a pus în dezbatere publică Proiectul de hotărâre privind modificarea tarifului pentru o călătorie în cadrul Serviciului de Transport Public Local în municipiul Deva şi localităţile aparţinătoare, termenul limită până la care se puteau primi în scris propuneri, sugestii sau opinii, fiind duminică.
„Deoarece SC Tirius Transtur SRL a făcu o solicitare la primărie, aveam obligaţia să facem o consultare publică cu privire la modificarea tarifelor pentru transportul local. Având în vedere că este şi subvenţionat de Consiliul Local pentru biletele pensionarilor şi carburantul este la acelaşi preţ, vom studia cu atenţie situaţia să vedem dacă creştere cerută este necesară. De asemenea, pe viitor dorim să creem un serviciu propriu de transport local. În momentul de faţă, Serviciul de Programe Europene din cadrul primăriei lucrează la întocmirea documentaţiei pentru a accesa fonduri europene în acest sens“, declară Răzvan Mareş, viceprimar al municipiului Deva.
Şi Asociaţia Civitas Deva şi-a exprimat dezacordul cu privire la acest proiect de hotărâre, prezentând primăriei motivele pentru care majorarea nu se justifică. Membrii acesteia susţin că preţul combustibilului, în comparaţie cu anii precedenţi este în scădere sau cel mult la acelaşi nivel. De asemenea, calitatea serviciilor oferite de transportatorii locali este sub standardele cerute unui transport în comun civilizat. (A. Brandisz)
8

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

O intervenție care a facut diferența între viață și tragedie

O situație extrem de periculoasă pe autostrada A1 a fost sesizată ieri, în zona localității…

10 ore ago

CREȘA NR. 108 INAUGURATĂ ASTĂZI LA GEOAGIU!

Astăzi am inaugurat un obiectiv important pentru comunitatea noastră: o creșă modernă, construită la standarde…

10 ore ago

Claudia David, decanul Baroului Hunedoara, a încetat din viață la doar 49 de ani

Claudia Mariana David, decanul Baroului Hunedoara din anul 2024, a murit în noaptea de joi…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Povestesc gurile rele că un personaj din zo­na noastră a pățit exact ce a făcut…

2 zile ago

Bulina albă

Florin Maxim, antrenor Corvinul Hunedoara Pentru că formația pe care o coordonează s-a calificat în…

2 zile ago