Operatorii de transport, bãgaţi în legalitate

Carmen Cosman

Consiliul Judeţean Hunedoara a decis să intervină în problema operatorilor de transport din judeţ, care au modificat tarifele după bunul plac. Biroul Autoritate Judeţeană de Transport din cadrul CJ Hunedoara a solicitat tuturor transportatorilor să comunice tarifele utilizate, iar proiectul a fost supus dezbaterii publice.
Toţi operatorii de transport din judeţ trbuie să comunice tarifele utilizate, dar şi dacă există modificări între tarifele de călătorie aprobate şi cele utilizate în prezent, respectiv argumentarea şi fundamentarea acestora. Acest lucru a fost decis după ce s-a constatat că unii transportatori au operat majorări fără aprobarea CJ Hunedoara. „La Consiliul Judeţean, au venit oameni care spuneau că unii operatori de transport au schimbat preţurile faţă de cele aprobate. Noi ne-am sesizat şi am cerut să ne comunice preţurile şi fundamentarea acestora”, a declarat Costel Avram, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Hunedoara. Practic, prin aprobarea noilor tarife, spune Avram, se va intra în legalitate. În conformitate cu prevederile legale, tarifele pentru  serviciile de transport public local de persoane efectuat prin cursele regulate se pot modifica prin hotărâri ale autorităţilor administraţiei publice locale implicate, pe baza cererilor primite de la operatorii de transport. „Ca urmare a acestor cereri, Consiliul Judeţean Hunedoara a întocmit proiectul de hotărâre privind propunerile de modificare a tarifelor pentru serviciul de transport public judeţean de persoane”, a mai precizat Costel Avram. Proiectul va fi supus la vot în şedinţa CJ Hunedoara de luni.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Mare e grădina politicii din zona lămpașelor și mulți îi mai sar gardul, mai ales…

6 ore ago

Bulina albă

Tiberiu Pasconi, primarul comunei Totești Pentru că a fost reales președinte al Ligii Aleșilor Locali…

6 ore ago

Bulina neagră

Alina B., din Vulcan Pentru că a fost trimisă în judecată pentru comiterea infracțiunii de…

6 ore ago

LOVITURĂ PE PIAȚA NEAGRĂ: Peste 4,4 milioane de țigări de contrabandă, confiscate în urma unui flagrant în Cugir! Trei suspecți, reținuți de DIICOT

Captură record realizată de polițiști și procurorii DIICOT. Trei persoane au fost reținute după ce…

6 ore ago

Teroare într-un bloc din Vulcan: O septuagenară își mânjește vecinii cu fecale și îi amenință cu briceagul. Judecătoria a respins ordinul de protecție

Locatarii unui bloc din municipiul Vulcan traversează un adevărat coșmar din cauza comportamentului extrem al…

6 ore ago