Operaţiunea „acoperişul” la Petroşani

  Maximilian Gânju

Nu mai puţin de 40 de blocuri de locuinţe din municipiul Petroşani vor beneficia de un proiect în baza căruia li se vor construi acoperişuri. Banii sunt alocaţi de la bugetul local, dar şi locatarii imobilelor vor trebui să contribuie.

Administraţia publică locală de la Petroşani vrea ca de anul viitor să înceapă lucrările de construire de acoperişuri pentru 40 de blocuri de locuinţe din majoritatea cartierelor municipiului. Condiţia este ca imobilele în cauză să nu fi avut vreodată „învelitoare” şi să aibă asociaţii de locatari. Sumele prevăzute pentru această investiţie se ridică la circa 400.000 de lei, aceasta fiind doar contribuţia municipalităţii. Deja investiţia este în faza de proiectare, de care se ocupă o societate din Deva. „Până anul viitor trebuie să termine proiectarea şi noi o să prindem banii necesari în bugetul pe 2013. Contribuţia noastră este de 70 la sută şi restul de 30 la sută va reveni asociaţiilor de locatari. Lucrările vor demara de anul viitor şi nu sunt blocuri doar din centrul municipiului, ci din toate cartierele”, a declarat, Lucian Dragomir, director executiv al serviciului de resort din  Primăria Petroşani.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Cum a devenit România un hub tehnologic în curs de dezvoltare în Europa?

România este uneori numită “the rising techhub of Europe” - anume hubul tehnologic în creștere…

o zi ago

Nepăsare sau gafă? Liberalii hunedoreni, fără omagiu pentru Eroii României

Ziua Eroilor este un moment de profundă reverență și recunoștință, când comunitățile din întreaga țară…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că se pregătește de­bar­carea unui șefuleț din zonă, care se pare că…

2 zile ago

Bulina albă

Abiatar Bubău, elev în clasa a II-a, prof. Lazăr Cezarina La Liceul de Arte Pentru…

2 zile ago

Bulina neagră

Ioan R., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de…

2 zile ago

„Un Lord a venit la primărie”. Lucian Rus: Am candidat pentru Deva și pentru deveni. Ei sunt câștigătorii acestor alegeri

Lucian Rus este revelația acestor alegeri locale din județul nostru. Puțini au crezut în proiectul…

2 zile ago