Campionate Europene din acest an sunt multicomplexe și reunesc sub acest generic în fapt nouă competiții continentale – gimnastică, atletism, beach volley, canoe sprint, ciclism, canotaj, climbing, tenis de masă, triatlon.
La întrecerile de la gimnastică au fost înscriși oficial 547 de sportivi seniori și juniori, într-o competiție care marchează debutul lungului drum spre Jocurile Olimpice din 2024, de la Paris, dar care constituie, totodată, și criteriu de calificare pentru Campionatele Mondiale 2022 (programate la Liverpool, 29 octombrie – 6 noiembrie).
Ediția 34 a Campionatelor Europene de gimnastică feminină este programată în perioada 11 – 14 august, iar cea de a 35-a ediție masculină, în perioada 18-21 august, ambele în Olympiahalle din München, cunoscuta arenă care a fost gazda întrecerilor olimpice din 1972.
Perioada de înscriere nominală s-a închis, iar European Gymnastics a dat publicității componența loturilor celor 38 de țări participante (fără Rusia și Belarus), gimnastica românească urmând a fi reprezentată de: Feminin: Ana Bărbosu, Maria Ceplinschi, Andreea Preda, Silviana Sfiringu, Ioana Stănciulescu (senioare), Amalia Ghigoarță, Sabrina Maneca Voinea, Amalia Puflea, Teodora Stoian, Crina Tudor (junioare). Masculin: Gabriel Burtănete, Robert Burtănete, Răzvan Marc, Roland Modoianu-Zsedert, Andrei Muntean (seniori), Flavius Borca, Norbert Marcu, David Puicea, Nicholas Tarca, Andrei Titi (juniori).
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brad au depistat în flagrant delict, în data de 2…
*În contextul minivacanței de 1 Mai, polițiștii Biroului de Poliție Autostrada A1 Râmnicu Vâlcea–Deva au…
La data de 01.05.2026, jandarmii montani din cadrul Postului de Jandarmi Montan Vața de Jos…
Bărbat reținut pentru încălcarea ordinului de protecție și amenințare, la Petrila La data de…
Reamintim că polițiștii au intervenit prompt după sesizarea privind dispariția unei tinere de 27 de…