Federația Română de Gimnastică a publicat programul competițional intern și internațional la care vor participa sportivii din România în anul 2023.
Noile campioane
Importante ca repere internaționale sunt întrecerile Campionatelor Europene de gimnastică artistică senioare din Antalya (Turcia), programate în perioada 12-17 aprilie și cele ale Campionatelor Mondiale din Belgia, din 30 septembrie, de la Antwerp. La fel de importante sunt și competițiile internaționale ale junioarelor, care vor participa la Mondialele din Turcia, la începutul lui aprilie, apoi Festivalul Olimpic pentru Tineretul European (FOTE) de la Marobor, din luna iulie.
Să nu uităm gimnastica aerobică, pentru care atenția este acordată etapei de Cupă mondială organizată în luna octombrie la București, dar și pentru Campionatele Europene din Turcia, programate la mijlocul lunii noiembrie. Gimnaștii români vor fi prezenți și la secțiunile de trambulină, parkour și gimnastică acrobatică, discipline care au mulți adepți, practicanți la cluburile din țară. Municipiul Deva va fi gazda tradiționalei competiții Cupa Cetății la gimnastică aerobică, ajunsă la cea de a 25-a ediție, concurs care va deschide sezonul competițional la această disciplină sportivă iar în debutul lunii noiembrie în municipiul Deva se vor desfășura întrecerile Campionatul Național Individual al Junioarelor III, II și I, la gimnastică artistică feminină, ocazie cu care vom cunoaște noile campioane ale României la aceste categorii.
Cel mai mare și mai tare, venit direct din școala ajutătoare! Umblă vorba prin capitala…
Z. Claudiu din municipiul Lupeni Pentru că a fost trimis în judecată pentru ultraj.
Daria Graur, sportivă din Aninoasa Pentru că s-a calificat la Jocurile Olimpice pentru Tineret din…
Intrarea în vigoare a noului Cod al amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor (Legea nr. 169/2026)…
O pensionară în vârstă de 70 de ani din orașul Hațeg a devenit prima persoană…
Mai multe eleve de clasa a V-a de la Școala Gimnazială „Dr. Aurel Vlad” din…