Tehnicianul român a obținut o performanță istorică pentru fotbalul din Emirate și a fost recompensat pe măsura rezultatului său.
Cosmin Olăroiu (55 de ani) e omul momentului în fotbalul din zona arabă! Pentru că a luat o echipă din eșalonul al doilea valoric, Sharjah, care nu e nici măcar printre forțele din Emirate – e un fel de Universitatea Cluj, dacă am face comparația cu România – și a făcut-o campioana Asiei, scrie Sport.ro.
O țară întreagă
Triumful din Champions League Two – echivalează cu Liga Europa la nivelul competițiilor organizate de UEFA – a entuziasmat o țară întreagă. Începând de duminică, de când Sharjah a învins Lion City Sailors din Singapore, scor
2-1, în finala Ligii Campionilor, presa din Emirate vibrează, relatând știri și reacții despre această performanță istorică pentru o țară mică din zona Golfului Persic.
Primit cu toată echipa de guvernatorul Sharjah
Firește, la revenirea din Singapore, unde s-a jucat finala Champions League Two, delegația clubului Sharjah a avut parte de o primire fabuloasă.
Chiar dacă presa locală a scris, inițial, că Oli va lipsi de la o recepție regală, organizată de guvernatorul Sharjah, pe motiv că ar fi rămas în Singapore pentru a se odihni, informația s-a dovedit a fi una falsă.
Cosmin Olăroiu a fost prezent alături de întreaga echipă a celor de la Sharjah la întâlnirea cu șeicul Sultan bin Muhammad Al-Qasimi, guvernatorul Sharjah și unul dintre cei mai puternici oameni din zona arabă.
Cu acest prilej, șeicul, încântat de faptul că Sharjah a ajuns pe culmile gloriei în fotbalul asiatic, a anunțat o primă colosală pentru întreaga echipă: 20 de milioane de dirham! Cu aproximație, vorbim despre 500.000 de euro, suma urmând a fi împărțită de cei care au contribuit la câștigarea Champions League Two.
Prima anunțată de șeic se adaugă la cea de 2,5 milioane de dolari pe care clubul Sharjah a primit-o din partea Confederației Asiatice de Fotbal (AFC) pentru victoria de duminică. (A.N.)
Reamintim că polițiștii au intervenit prompt după sesizarea privind dispariția unei tinere de 27 de…
Magdalena Șerban Municipiul Vulcan are parte de multe valuri în ultima vreme. Așa că…
Programul cu jocuri de lumini şi sunet se va derula vinerea, sâmbăta şi duminica, de…
Un număr de 20 de elevi participanți la etapa județeană a Concursului Național de Cultură…
O intervenție rapidă a polițiștilor din Hațeg a dus la identificarea unei femei de 27…
Max, colegul nostru cu nas fin și energie cât cuprinde, a împlinit, astăzi, 1…