Traian Berbeceanu: Senatorul Călin Marian uită că a condus județul, ca prefect. Patru ani în care el și Vetuța Stănescu au făcut blaturi mizerabile, sfidându-i pe hunedoreni

Declarațiile senatorului PNL Călin Marian, cum că hunedorenii l-au făcut de rușine, pentru că în județul nostru a câș­tigat bătălia electorală la pre­zi­dențiale George Simion, continuă să producă reacții.
Astfel, fostul comisar șef Traian Berbeceanu (foto), fost liberal, a „lovit” crunt, pe pagina sa de Facebook, con­du­cerea județeană a PNL:

„I-a sfidat pe hunedoreni”
„Senatorul PNL Hunedoara, Călin Petru Marian îi ceartă pe hunedoreni că l-au făcut de rușine, că în județ a câș­tigat Simion și cere conducerii jude­țene a PSD să își dea demisia.
Domnul senator uită că toți cei care am votat cu Nicușor Dan sau Simion, am votat, de fapt, împotriva celor ca el, îm­potriva PNL și PSD.
Domnul senator uită că a condus județul din postura de prefect PNL în ultimii 4 ani. Patru ani în care au făcut blaturi mizerabile cu pesediștii cei răi, în care măsurile economice și sociale luate de cei doi parteneri din guvernul al cărui reprezentant era i-au înge­nun­cheat pe români, perioadă în care cu aroganță, impertinență și multă in­com­petență i-au sfidat pe hunedoreni. Pe cei pe care acum îi ceartă.
Domnia sa, împreună cu președinta PNL Hunedoara Vetuța Stănescu, sunt cei care și-au sabotat la alegerile locale propriul primar din reședința de județ, oferind pe tavă primăria pesedeului mult blamat.
Cei doi, prin jocuri politice de cea mai joasă speță, prin blat cu pesedeul cel rău, au impus la Deva, în funcția de vice­primar, pe fostul șef al serviciului de gospodărire, adică fix pe cel care a condus structura care era vizată de peste 90 % dintre nemulțumirile de­venilor. Din respect pentru alegători, de­sigur.
Senatorul Marian și deputata Stănescu sunt cei care au înlăturat oa­meni valoroși din PNL, oameni res­pectați și apreciați în comunitate, fă­când loc în partid infractorilor con­dam­nați penal, celor cercetați pentru furt din banul public. Da, din banul public al devenilor și hunedorenilor cărora ar trebui să le fie rușine.
Ăștia doi au pierdut toate rândurile de alegeri, la scoruri catastrofale. Sunt cei care l-au impus și susținut pe Ciucă, girând campania absolut suspectă a acestuia, sunt cei care braț la braț cu pesediștii cei răi l-au impus și susținut pe Antonescu! Sunt și cei care, fără nicio jenă se ascund acum în spatele blazonului lui Ilie Bolojan!
Ăștia uită că în turul al doilea al ale­gerilor prezidențiale peneleul nu a existat în județul Hunedoara, că pri­marii și liderii organizației jude­țene au stat pe burtă și au aș­teptat să vadă în care tren să urce. Au tăcut mizerabil și complice.
Și încă un amănunt! Se­na­torul su­pă­rat nici măcar nu a reușit să convingă, la ale­gerile generale, des­tui hu­ne­doreni care să-i a­cor­de încrederea. Abia du­pă redistri­bu­i­rea re­dis­tribuirii a ajuns în Se­natul României „fu­rând” locul unei doam­ne pe­se­diste cu mult mai pre­­ga­tită din orice punct de vedere.
„Rușine hune­do­re­ni­lor! Jos pesede!”. (S.P.)

 

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • Bă milițiene, și tu uiți că ai distrus Deva, împreună cu șleahta de penelei! V-ați ascuns ca potârnichile acum.

  • Bine zis Cititorul 20. Si inca ai spus putin. Berbecaru e un interlop cu cascheta. Normal ca a distrus Deva pt ca el habar nu are de ad-tie , ci doar de combinatii murdare. La feo e si excrocul ala de oancea.

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii prin târg că, parcă e un blestem pe capul u­nora dintre șefii dintr-o…

7 ore ago

Bulina albă

Gelu-Ovidiu Tirian, decanul Facultății de Inginerie Hunedoara Pentru că facultatea pe care o conduce și-a…

7 ore ago

Bulina neagră

C.S., din municipiul Hunedoara Pentru că pe numele său a fost emis un ordin de…

7 ore ago

Protest uriaș în educație. Aproximativ 20.000 de sindicaliști sunt așteptați miercuri în București

Anunțul a fost făcut de reprezentanții Federației Sindi­catelor din Educație 'Spiru Haret' și ai Federației…

7 ore ago

Trafic deviat de pe autostrada A1, între nodurile rutiere Dobra şi Holdea!

Pentru realizarea unor reparații la partea carosabilă înainte de recepția finală a obiectivului ”Proiectare și…

7 ore ago

Zeci de percheziții într-un dosar uriaș de evaziune fiscală. Prejudiciul depășește 50 de milioane de lei

Procurorii DNA Timișoara au de­clan­șat marți o amplă operațiune într-un dosar care vizează suspiciuni de…

7 ore ago