Categories: Sport

Oficial, le merge bine


FC Hunedoara a pus punct seriei negre de patru eşecuri consecutive în meciurile amicale de pregătire, câştigând primul joc oficial din noul an în campionatul Ligii a III-a, seria a IV-a. „Negru-albaştrii” au dispus cu scorul de 1-0, în prima etapă, în deplasare, de Ştiinţa Turceni, ocupanta penultimului loc în clasament. Trupa pregătită de Constantin Olariu şi Daniel Haidiner şi-a respectat obiectivele pentru acest sezon şi s-a impus în faţa unei echipe fără pretenţii. Diferenţa de calitate a jocului între cele două combatante a fost însă minimă, iar victoria hunedorenilor a fost rodul unui pragmatism superior. Unicul gol al partidei a fost marcat de Raul Lintaru (foto) în minutul 69. Şi celelalte două pretendente la promovare, FC Caransebeş şi Nuova Becicherecu Mic, au obţinut victorii scontate în prima rundă din 2014, astfel că ecuaţia luptei pentru primul loc a rămas neschimbată. În prima etapă a anului din seria a IV-a a Ligii a III-a s-au disputat doar patru jocuri, întrucât FC Avrig s-a retras din campionat cu două zile înainte de reluarea competiţiei. În runda următoare, FC Hunedoara ar fi trebuit să joace, acasă, cu FC Avrig, astfel că hunedorenii vor câştiga la masa verde cu 3-0.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

UN GEST DE ONESTITATE CARE MERITĂ APRECIAT – EXEMPLU DE SPIRIT CIVIC ÎN JUDEȚUL HUNEDOARA

Începem weekendul cu un exemplu pozitiv pentru comunitate, care demonstrează că onestitatea și spiritul civic…

o zi ago

Bloc operator adus la standarde europene, în Secţia Ortopedie a spitalului din Hunedoara

Astăzi a avut loc prezentarea oficială a rezultatelor investiţiei de renovare, reabilitare şi modernizare de…

o zi ago

În urmă cu puțin timp, pompierii Punctului de Lucru Totești au salvat o persoană căzută într-un puț adânc de 4 metri.

Evenimentul a avut loc în satul Bărăștii Hațegului.   La fața locului, colegii noștri s-au…

2 zile ago

Un incendiu puternic a avut loc noaptea trecută, la o casă situată pe strada Libertății din municipiul Orăștie.

Un incendiu puternic a avut loc noaptea trecută, la o casă situată pe strada Libertății…

2 zile ago

ANUNŢ LICITAŢIE

Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin D.G.R.F.P. Timișoara – Direcția Colectare – Serviciul Executări Silite…

3 zile ago